SearchSr
30 April 2017
Comments
Interviews

Gheorghe Russu

Vice-director, The Center for Combating Economic Crimes and Corruption

Parties-Phantoms, Parties - State Institutions, Parties - State Enterprises

Ion PREAŞCĂ

20 parties have registered in the current election campaign. Many people say it is a too big number for such a small country as Moldova. At the same time, much more parties could take part in the election campaign.

Last week illustrated
80_4e23fe6caf093
80_4e23fe72edacf
125_4e23fe64aeac9

Activists launch Moldova’s first ‘Space Camp’ © Susan Coughtrie

MERGI PÂNĂ SE TERMINĂ DRUMUL - 5 (Fragmente din Caiete)

13 November 2013, 10:32

Anno Domini 1976

10 ianuarie

         La patinaj. Trăim o iarnă grea, dar totuşi cu belşug de lumină şi mult, mult soare. Lumea pe care am văzut-o la patinaj şi prin oraş parcă zâmbeşte altfel. Într-un fel mai dulce. Există oameni, pe unii chiar i-am cunoscut, care împrăştie în jurul lor o tristeţe, o indispoziţie, o singurătate de pustiu, iar uneori chiar şi un întuneric molipsitor. Şi invers. Într-o zi ca aceasta...   

        

***

         Pentru prima oară aici la Moscova, ca niciodată, am lucrat la piesă cu o deosebită plăcere. Încă nu am conştiinţa că am făcut ceva de seamă. Să mai treacă puţin timp...

***

         În diferite situaţii, şi nu pentru prima oară, am simţit pe propria piele aici, la Moscova, printre colegii din marea URSS, că o cultură ceva mai profundă şi mai multilaterală, cu elemente cât de cât general umane, nu se iartă. Despre asta în repetate rânduri am discutat şi cu Bulat Okudjava la ŢDL (Casa Centrală a Scriitorilor).

 

***

         Aforisme de Constantin BRÂNCUŞI despre viaţă:

”Înainte de a-ţi cumpăra casă – cumpără-ţi vecinii.”

”Viaţa este ca şi o monedă: trebuie să ştii cum să o risipeşti, sau, mai exact, cum să o foloseşti.”

”Toate suferinţele vin din contrarietate. În dragoste, contrarietatea este şi mai teribilă, căci este cea mai mare înşelăciune a naturii.”

 

***

         În viaţa mea de zi cu zi aici la Moscova se întâmplă atâtea lucruri încât nu sunt în stare să le fixez pe hârtie, în acest caiet. Lucruri care se întâmplă poate doar în visele oamenilor. Anume aici am cunoscut adevăratul miracol al întâlnirilor cu oameni inteligenţi şi străluciţi, nu numai din URSS, dar şi din alte ţări. Şi visele acestora despre om şi omenire … Clipele de fericire umană încă necunoscute. Abia dacă pot să le ”mestec” psihologic, sufleteşte. Mai şi scriu, mai rar, şi versuri. Mai des lucrez la prima mea piesă. Asta mă duce cu gândul că sunt departe de cei dragi mie, de casă. Şi aici trebuie să rezist sufleteşte prin a cunoaşte, a înţelege, a rămâne integru prin scris.

         Descoperind noi străzi, noi staţii de metrou ori de trenuri electrice ale acestui mare oraş, în torentele de mulţime umană, atât de rar pot observa şi semnele fericirii pe chipurile oamenilor. Doar feţe umane crispate, încordate, extrem de grăbite. Încotro? Zilnic mă întreb şi eu. Serile, târziu, revenit acasă se întâmplă să citesc şi romanele clasice ruseşti (încă necitite de mine), care, după spusa pictorului francez Eugène Delacroix în remarcabilul său jurnal, „ au un uimitor parfum de realitate.”

 

***

         Despre locurile ceva mai departe de agitaţia literară şi culturală. Despre viaţa furnicarelor inteligenţei. Despre mizeria universală a condiţiei umane precum şi a rătăcirilor omului în necunoscut cu altă ocazie.

 

***

         Deseori, în intimitatea din camera mobilată sumar, care mi-a fost oferită aici la Moscova, mă tot gândesc la viaţa mea. Ce fel de viaţă duc eu aici: spectacole, filme, întâlniri cu importanţi oameni de cultură de pe loc şi din străinătate, lecturi multe şi foarte puţin timp la masa de scris. Uneori am sentimentul de parcă aş plana de-asupra lumii fără frontiere.

         Aceleaşi pagini valoroase scrise de scriitori importanţi, recitite în alte zile, se întâmplă să le recepţionez diferit în nuanţe.

 

***

         Nu cred să fi avut eu cândva, pe parcursul anilor, o pace sufletească de o mai lungă durată. Cu atât mai mult aici... Vorba prorocului: „Sărac şi totuşi singur …”

 

***

         E foarte greu să devii chiar acel om pentru care te-ai născut. Mai binele nu vine singur. Pentru mai binele trebuie ca omul să muncească, iar uneori şi să lupte.

 

***

         Jean CALVIN:

         ”Nu te clătina odată cu mulţimea...”

         Oricum, voi încerca din răsputeri să mă ţin de acest principiu.

         Şi cu toate astea să-mi cultiv în suflet un respect pentru omul pe care pentru prima oară îl cunosc, indiferent în orice ar crede el. Şi în nici un caz să nu-l judec, dar nici să am pentru dânsul un sentiment de duşmănie. Nu pentru prima oară mă întreb dacă există (au existat) oameni care îşi trăiesc viaţa în pace (un soi de „iubire în tăcere”) … în familie, cu prietenii în societate.

         La sigur am mai auzit de la cineva aceste gânduri, poate de la vreun bătrân pacient aflat în pragul morţii, îngrijit de mine, ori poate chiar de la părintele meu, dar la sigur am mai trăit nu o singură dată aceste gânduri, care mă învăluie şi acum, departe de casă. Într-un miez de noapte atât de întunecat … În acord cu lumea care mă înconjoară … printre cei dragi şi prieteni … Să te zbaţi pentru fericirea ta … urmând în continuare calea „ce duce totuşi spre moarte.”

 

***

         A mai trecut ceva timp rătăcind prin această metropolă nu numai a ţării, numită URSS, ci şi a lumii (numai pe cine din restul lumii nu poţi întâlni în acest oraş?), ca într-un labirint interminabil, şi a nu lăsa nici un semn pe unde am rătăcit. Nici nu mai ştiu de când nu am scris măcar un rând. Oricum în mine se revarsă o energie necunoscută până acum.

 

***

         M-a sunat Pavel Boţu, de la hotelul Moscova, care a dorit să luăm masa undeva, oriunde ar fi, dar împreună. Adăugând că alegerea localului îmi aparţine.

         ”Să vorbim”, mi-a zis el. Tot la telefon am înţeles că pleacă într-o delegaţie pe undeva prin America Latină. Sau poate chiar în Chili. Într-un grup de scriitori sovietici din care face parte şi el, la invitaţia poetului şi diplomatului chilian Pablo Neruda – laureat al Premiului Nobel (1971).

         La ŢDL am stat cu el o seară întreagă. Mi-a vorbit prea multe lucruri din acelea care se mai întâmplă acasă, la Chişinău. Multe neînţelese de mine. Anume cele care au avut loc la Uniunea Scriitorilor de la Chişinău şi nu numai...

 

***

         Am lucrat la piesa despre tineret...

         Iubirea cheamă şi ea iubire. Nu-i atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu, cu toată puterea şi cu darul dat de la natură puţinelor fiinţe omeneşti. Să iubeşti cu întreaga-ţi fiinţă...

         Capacitate de a iubi şi de a te dărui permanent nu o au decât spiritele cu totul superioare, dublate de puternice naturi vitale. Tot mai mult şi eu înclin să cred că puterea de aiubi se moşteneşte …

         Prin dragostea angelică şi carnală fiinţa umană se vindecă de multe toxine şi de majoritatea bolilor spiritului.

         Soarele este marele tămăduitor – însă Soarele Dragostei aici între oameni pe Pământ îl poate întrece.

 

***

         Serile se întâmplă să revin în camera mea profund zguduit de cele văzute şi trăite pe parcursul zilei, de oamenii pe care i-am cunoscut şi am avut atenţia lor, dar şi de satisfacţia, ca astăzi, a comunicării cu aceste fiinţe umane.

         Am petrecut aproape o zi întreagă la Casa de creaţie Peredelkino cu Andrei Voznesenski, Zoia Boguskavski (soţia lui), Bela Ahmadulina şi Boris Meserer (soţul scriitoarei).

 

***

         Mai mulţi înţelepţi ai lumii au ajuns la concluzia că adevărata ordine se întemeiază pe rugăciune, tot restul nu-i decât dezordine (mai bine sau mai prost ascunsă). Evul mediu era un edificiu uriaş ale cărui temelii erau Pater noster, Ave, Credo şi Confieor. Tot ce este clădit pe altceva nu poate decât să se năruie mai degrabă sau mai târziu în noroiul însângerat. Mărturie sunt, aş zice eu, frumoasele biserici din ţările civilizate europene, care au fost clădite sute şi sute de ani la rând de multe, foarte multe generaţii, una după alta, cu aceeaşi credinţă. În Cehia mărturie poate fi o biserică care a fost clădită circa vreo 700 de ani la rând.

 

***

         Odată cu trecerea timpului, am înţeles că scriind, mai întâi de a te aşeza la masa de scris, trebuie să ai întâi şi întâi subiectul în capul, rânza şi sângele tău.

 

***

         Atât de lung şi greu război se întâmplă în inima mea... Va sosi oare cândva ziua cu pace, fie şi una cât de scurtă...

         Am eu oare o misiune pe acest pământ? Unde anume o am pe această misiune? Într-o ţară anume, într-un oraş sau sat anume? Unde voi îmbătrâni acoperit de rănile vârstei şi plictisit de această lume plină de cruzime şi nedreptăţi? Sunt clipe când privesc oamenii şi viaţa ca pe un nisip mişcător.

 

***

         Atât de mulţi oameni care se zăvorăsc cu o deosebită indiferenţă, dar uneori şi plăcere, în toate cele spuse de oficialii ”de sus”, socotind că doar în felul acesta poţi avea mai puţine ”dureri de cap”.

 

***

         Râsul (zâmbetul) este cel mai bun medicament. Adevăr ştiut încă din vechimi. Tristeţea este molipsitoare. Ea se poate transmite. Poate provoca celor din preajmă o nelinişte, o spaimă chiar.

 

***

         Rămân în continuare îndrăgostit de literatura, filosofia şi arta japoneză. Am vizitat o expoziţie de artă medievală japoneză. Acolo am observat moscoviţi foarte încântaţi de ceea ce vedeau. Mi s-a creat impresia că partea cea mai numeroasă a vizitatorilor erau intelectuali moscoviţi şi nu studenţi veniţi de oriunde, ca de alde mine, la studii.

         Tot acolo, la expoziţie, am copiat ceva ce m-a impresionat: ”Arta în general se numeşte artă prin faptul că ea calmează spiritele tuturor oamenilor, producând emoţii la cei mari şi la cei umili, putând constitui punctul de pornire a unei dezvoltări şi a unei fericiri, un mijloc de a prelungi viaţa. (Actorul şi dramaturgul japonez Zeami Motokiyo, 1363 – 1443)”

 

***

         În satul meu de baştină, când într-o familie se naşte prima fată, tatăl spune: ”Slavă Domnului, v-a avea cine să mă ajute când vor veni şi slăbiciunile bătrâneţii. V-a avea cine să-mi închidă ochii...”

 

***

3 februarie

         Mi-e dor de piramidele din Egipt pe care le-am văzut în toamna anului 1968.

 

***

         Azi am primit o scrisoare pe care am aşteptat-o prea multe zile.

         Scriind scrisori, ne facem singuri nişte mici şi plăcute surprize, cine ştie, poate în cele mai întunecate clipe ale vieţii de toate zilele.

 

***

         300 miliarde de dolari se cheltuiesc anual în lume pentru înarmare. Pe anul 1976-1977, bugetul F.A.O. (principalul instrument al O.N.U. în lupta împotriva foametei în lume) este doar de 160 milioane de dolari. De 1875 de ori mai puţin.

 

***

19 februarie

         Oare în ce clipe de suferinţă o fi scris marele scriitor suedez Johan August STRINDBERG următoarea frază:

         ”Resimt acum toată durerea de a trăi.”

 

***

         Ce sentimente aparte poţi trăi când eşti de mai mult timp departe de casă, printre străini şi totodată, încă de la naştere, legat sufleteşte şi spiritual de o altă cultură, de un popor, de o istorie, de nişte morminte, rude, prieteni.

         Unele nopţi trăite aici la Moscova mi se par nişte hăuri în care rătăcesc cu riscul de a nu mai reveni înapoi la lumina zilei.

 

***

         La renumita Casă Centrală a Scriitorilor (Ţ.D.L.) am întâlnit (cunoscut) mai multe persoane nimerite întâmplător în literatură, chipuri şterse, obtuze, înrăite, unele alcoolizate, care emană prea multă nesiguranţă şi îndoială, nişte stări contaminante. Mă strădui de fiecare dată să-i ocolesc pe cât pot. Lucru ştiut că orice domeniu ca şi în literatură şi artă rataţii ascund în guşa lor prea mult venin.

          

***

         Un scriitor trebuie şi e dator să tindă spre ”triumful limbajului şi al lucrului bine scris.”

 

***

         Astăzi am scris, am citit, am ascultat muzică bună, am privit o expoziţie de pictură contemporană.

 

***

         Aceste perle ale înţelepciunii orientale, s-au transmis încet-încet, odată cu hârtia, în inimile şi sufletele oamenilor trăitori mai spre apus: ”A trăi pur şi simplu ziua, prezentul, fără să te gândeşti la mâine, fără să te întrebi ce se va întâmpla, fără să ai dubii, fără să calculezi, fără să-ţi hărţuieşti destinul, fără să speri sau să fii disperat, a te lăsa numai purtat, plin de credinţă, din clipă în clipă”. CALEA ZEN.

 

***

Sunt zile când pare-mi-se că duc o viaţă aproape hâdă. Exersez eu oare zilnic disciplina precum o exersam cândva în spital unde am tratat bolnavi ani şi ani?

 

***

Constantin BRÂNCUŞI:

         ”Frumosul este echitatea absolută.”

         ”A vedea departe este ceva, dar a ajunge acolo este cu totul altceva.”

 

***

         Am citit la un poet chinez mai de demult: ”Ca să ai succese în poezie, trebuie să te ocupi mai puţin de propria ta poezie.”

 

***

15 martie

         J. D. Salinger concepe procesul scriitoricesc ca pe o practică spirituală şi nu  ca pe o profesie.

         Fenomenul ZEN: ”Artistul nu se roagă lui Dumnezeu înainte de a crea ceva, ruga lui e însăşi creaţia.”

         Cititorul nu poate să nu simtă convingerea în cele gândite, simţite şi aşezate pe hârtie ca pe o energie transmisibilă a celui care o emană scriind.

        

***

         Orice om ar fi bine să fie şi liber de colectiv (turmă), măcar din când în când să aibă propria lui părere, propriile idei în ceea ce priveşte viaţa lui, dar şi a semenilor lui. Că doar nu este plămădit doar din măruntaie.

 

***

         Am şi eu convingerea că un scriitor are datoria nu numai de a scrie bine, dar şi de a contribui, fie şi cât de puţin, la bucuria semenilor. Pe aceasta au împărtăşit-o şi mulţi alţi oameni ai scrisului înaintea mea.

        

***

         Van GOGH:

„Nimic nu-i mai artistic decât dragostea faţă de oameni.”

Deseori mă gândesc – ce ar fi fost sufletul omului fără influenţa artelor, a artei în genere.

 

***

Aici, în oraşul acesta atât de mare, care atrage oameni din toate colţişoarele lumii cu o putere magnetică, trăiesc şi clipe uitând de lumea de acasă, din Moldova. Şi eu, la sigur, fiind uitat de lumea de acolo.

 

***

Şi … iarăşi Orientul, Japonia … Japonezii de mai demult şi cei de astăzi cu tot ce au făcut şi continuă să facă astăzi spre mirarea, dar şi admiraţia, întregii lumi civilizate.

Samuraiul Myamoto MUSACHI, ghidat de cele nouă principii ale vieţii pe care le urmează cu sfinţenie:

1.     A evita toate gândurile perverse care sunt vane şi consumă multă energie.

2.     A forja propriul sine, calea de urmat practicând-o.

3.     A îmbrăţişa toate artele şi a nu te fixa la una singură.

4.     A cunoaşte calea fiecărei meserii şi a nu te limita la aceea pe care o exersezi tu însuţi.

5.     A şti să distingi avantajele şi inconvenientele fiecărui lucru.

6.     În toate lucrurile a te obişnui cu judecata intuitivă.

7.     A cunoaşte instinctiv ceea ce nu vezi.

8.     A acorda atenţie fiecărui detaliu.

9.     A nu face nimic inutil.

 

***

         Oare unde mă vor duce picioarele mele astăzi, unde mă va duce timpul cu el? Oricum am o întâlnire programată din timp, pe care nu o pot evita în nici un caz, ştiind că acolo voi fi stresat. Doar, şi ca doctor ştiu că stresul este unul din cele mai periculoase lucruri pentru orice om, indiferent de vârstă.

         Nu ştiu de ce, dar în dimineaţa aceasta de cum am deschis ochii mi-am şi amintit de o frază a lui Pascal: „Ajută-te şi cerul te va ajuta.”

 

***

         De fiecare dată, ziua sau noaptea, când mă aşez la masa de scris, îmi spun mie însumi o rugăciune:

         „În orice text cât mai multe fraze meşteşugite. Să fiu atent când voinţa îmi slăbeşte.”

 

***

Chiar şi unii scriitori recunoscuţi fac concesii în ceea ce scriu. Ei nu-şi dau seama că vor trece ani şi ani şi dacă vor mai trăi va trebui să răspundă de unele lucruri „urâte” pe care le-au „făcut” cu bună ştiinţă pentru o poziţie în societate, pentru bani şi fel de fel de privilegii şi avantaje. Scriitorii nu-şi dau seama că „trecutul” nu se poate şterge cu nici un fel de burete. Nimic mai vrednic de dispreţ decât respectul întemeiat pe frică. Ş-apoi omul, încet-încetişor, devine ceea ce gândeşte, cu atât mai mult dacă mai şi scrie …

Notând în caiet aceste însemnări mi-a venit din memorie şi marele adevăr biblic: „Fericiţi cei care se restrâng.”  

 

***

Cum aş putea şti câţi oameni dintre cei pe care îi cunosc, i-am cunoscut pe parcursul vieţii, conştientizează zbuciumul omenesc şi sensul vieţii …

Doar coborând în propriul Ego, doar explorându-l ne putem atinge şi de universalitate.

Şi tot odată …

Ce putem spune noi despre Dumnezeu? Nimic.

Ce-i putem spune lui Dumnezeu? Totul.

În fond s-a scris totul despre toate. Spre norocul nostru încă multe au rămas neinventate. Ce păcat că în unele izvoare ale muzei omul îşi poate spăla până şi picioarele.


Readers' comments
Recent comments:
There are no comments on this story.
You have to be signed in to leave comments.
T