CăutareSr
13 octombrie 2019
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

O limbă comună cu Zamfira

17 mai 2010, 12:38

Muzeul lui Puşkin la Chişinău este unul din rarele locuri legate de viaţa marelui poet, care a rămas aproape neschimbat de când el a trăit şi a scris in această casă.

Este un loc foarte drăguț, unde se simte spiritul și prezența scriitorului.  Dacă aţi citit Evghenii Oneghin sau alte lucrări din acea perioadă, este ușor să vă imaginați ritmul vieții în această casă mică.  Cu un minim efort, poți să vezi în ochiul minții cum el se îmbracă încet dimineața, cum primește oaspeți seara la un pahar de vorbă și de vodcă, cum le cunoaște mai în de aproape pe femeile frumoase și voioase din aceste părți, și cum glumeşte cu lacheul său.  Posibil cel mai important lucru este că aici, în Moldova, tânărul Pușkin de 20 de ani începe să înțeleagă viața și spectrul universal de emoții, acțiuni, și evenimente ale ființelor umane care se observă atât de bine și adânc în lucrările sale.

Eu primesc o mare plăcere de la vizitele mele la muzeul lui Pușkin unde am discuţii interesante cu administrația.  Dar eu găsesc acolo două lucruri care mă surprind.  Primul este lipsa totală de oameni.  Am fost de câteva ori în casa lui Pușkin, si în zile de muncă, si in zile de odihnă, și niciodată nu am văzut nici un singur vizitator.  E un lucru straniu pentru un oraș-capitală cu o populație de 750.000 de oameni, cu mulți vorbitori de limbă rusă și cu un interes general în arte, muzică și teatru. Desigur, a fost plăcut că de fiecare dată să am un loc personal pentru meditare și reflectare, și un ghid privat, de obicei o bunică foarte drăguță și entuziasmată, care mi-a povestit multe despre aventurile lui Pușkin în exil și mi-a răspuns cu răbdare și zâmbet la toate întrebările mele.  Dar rămâne ciudat că nu am văzut nici grupuri de elevi, sau adulți, nici străini în acest colț liniștit și frumos.  Când am făcut un sondaj printre colegii și cunoscuții mei, am aflat că marea majoritate a oamenilor tineri nu au vizitat deloc casa lui Pușkin.  Poate printre elevii din anii 1990 și 2000 deja nu mai era la modă să viziteze acest loc istoric?  În zadar.  Cel puțin oamenii mai în vârsta l-au vizitat, dar acest lucru a avut loc în timpul Uniunii Sovietice.

Al doilea lucru neașteptat pentru mine a fost ca toate explicațiile din fața exponatelor, și în general toată informația în muzeu era în două limbi, engleză și rusă, dar niciun cuvânt în limba română.  Știu că cu câțiva ani în urmă LUKoil a făcut o donaţie bănească muzeului dar nu știu dacă acești bani au fost daţi cu anumite condiții sau cu un scop concret.  Şi nu știu dacă grija pentru casa lui Pușkin este finanțată cu bani de la guvern (ar fi trebuit) sau nu, dar mie mi s-a părut destul de ciudat că nu sunt comentarii în limba de stat.  Știu că problema limbilor este un câmp minat în Moldova (ca şi multe alte chestiuni politizate), dar poziția mea este clară.  Şi ca un om care a învățat și rusa și româna fără avantajul rudelor cu care poate să comunice am dreptul să o spun: fiecare limbă este o viață în plus.  Bașcanul Formuzal a spus bine la începutul mandatului său, când a relatat că găgăuzii vor avea un avantaj mare în viața modernă pentru că vor ști și găgăuza, și rusa, și româna, și engleza, și bulgara (apropos, sper că el a făcut pași concreți ca să realizeze acest lucru).  Sincer, m-am întristat faptul că nu erau comentarii în română pentru că acest lucru înseamnă mai mult, decât se pare la prima vedere.  Și eu cred că Pușkin însuși - ca iubitor de cuvinte, oaspete al Moldovei și poliglot - ar vrea să mai vadă o limba în casă lui. 

Sunt sigur că, în orice caz, tânărul Alexandru a găsit o limbă comună cu pătimașa și pasionala Zamfira...


Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
louis, 18 mai 2010, 23:49

REF: "Deci, asta poate fi o explicatie, de ce lumea nu se mai duce la casa-muzeu a lui Puskin."

Vă mulţumesc pentru comentariul Dvs. Am citit strofa aceasta a lui Puşkin, dar nu am ştiut despre răspunsul dur al lui Alecsandri. Dar îmi vine greu să cred că după 200 de ani, moldovenii încă mai sunt "ofensaţi" de ceea ce a scris tânărul Puşkin fiind în exil în Moldova. O astfel de justificare este, probabil, luată prea aproape de inima, şi ar fi din partea moldovenilor un pic prea copilarească, ca să facă un boicot al muzeului marelui poet. Mai ales, că acest lucru nu ar explica de ce nu se văd prea des pe acolo vorbitorii de limba rusă. În orice caz, cred că ar fi de folos ca muzeul să aiba şi comentarii în limba română că să citească toţi despre viaţa lui Puşkin în Moldova şi fiecare să-şi facă concluziile sale.
Carolina, 18 mai 2010, 07:45
E o abordare f interesanta si controversata. in primul rand ca tematica. Tin minte ca prin anii 90, la inceputul miscarii de eliberare nationala, cand s-a revenit la grafia latina etc. au inceput sa fie revizuite multe chestiuni, inclusiv si viata si opera lui Puskin in Basarabia.

Anume pe timpurile celea, multa lume a aflat de replica pe care Vasile Alecsandri i-a dat-o lui Puskin.

Se referea la poemul Tiganii, poate ati auzit sau l-ati citit. Mai exact la o strofa din poem:

Sredi neistovîh ţîganok

Ia kak Orfei sredi vachanok,

V krugu kochetok moldovanok

Pojalui bog mejdu bolvanok.

Zato mej grustnîh moldovan –

Ne dani v ovraghe livinom,

Vernee lev mej obezian –

Ia kak arabskii „Arzaman”

V smirennom tabune oslinom.


La care Vasile Alecsandri i-a raspuns urmatoarele :


Fiind mai negru ca ţiganii,

Ce-ai tot cerşit la noi cu anii?

Tu, cel primit cu dor de sus,

Nici bogdaproste nu ne-ai spus.

Cu dar de pâine şi de sare,

Cu vin din valea noastră mare

Te-am ospătat, dar tu în zori,

Râzând, te-ai scârnăvit în flori.

Apoi prin codri de milenii

Ai tot umblat, râzând alene,

Ei, vezi, atunci pun mâna-n foc:

Tu n-ai fost cal arab, ci porc!


Deci, asta poate fi o explicatie, de ce lumea nu se mai duce la casa-muzeu a lui Puskin. O alta explicatie ar fi managementul prost al muzeului, lipsa de fonduri etc.

Cat priveste a doua nedumerire a Dvs., cred ca asta e o probleme inca in RM - limba romana (pe langa faptul ca inca mai sunt dispute privind denumirea ei), nu este utilizata in toate domeniile, conform statutului sau de limba de stat. De fapt, consider ca asta e vina noastra, a bastinasilor, vorbitori de llimba romana - ar trebui sa fim mai insistenti si sa cerem sa se scrie si sa se vorbeasca in romana in locurile publice. Altfel, alolingvii nu vor avea niciodata motivatia de a invata limba acestui al doilea stat romanesc.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T