CăutareSr
16 decembrie 2019
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Dorul de Moldova (sursa: cojocari.ro)

31 octombrie 2010, 22:07

"Foarte frumos, nespus de frumos … mi-au dat si lacrimile,

caci ma aflu de aproape 11 ani in afara tarii

si oricum mii dor de tarisoara mea,

si mii trist sa vad ce se face in ea… Bravo Vitalie, ti-am descoperit blogul acum 2 zile,

si am devenit dependenta de el, mersi mult!!!"

Acest comentariu a fost postat la articolul în care felicitam Moldova cu 19 ani de existenţă. Eh, moldovenii, tot moldoveni - cu inima mereu sângerândă pentru locurile natale. Nu ştiu oameni mai nostalgici. Nu cred că există alţii mai legaţi de pământul pe care s-au născut. Cred că avem cele mai multe cântece de jale la suta de locuitori. Chit că sărăcia ne alungă de acasă, iar corupţia nu ne dă nicio şansă de supravieţuire, nouă ne este dor. Dor de privirea mamei. Dor de nucul din colţul grădinii. Dor de plăcintele coapte în cuptorul de acasă. Dor de o horă în ritm nebunesc. Dor... Un dor care ne usucă şi ne agaţă o lacrimă în colţul ochilor când ne aşteptăm mai puţin. Citeam, reciteam comentariul şi mă gândeam: păi şi pe mine mă apucă de multe ori un astfel de dor. Am parcă o căldură în piept, ca răsuflarea de foc a unui balaur. Animalul... îmi mănâncă inima. Simt asta.

 

Cunosc mulţi moldoveni plecaţi, care şi-au făcut un rost de invidiat în Italia, Spania. Vreau să vă spun, deşi locuiesc acolo în condiţii foarte civilizate, atunci când revin acasă, la ţară, încalţă nişte "caloşi", pun mâna pe sapă şi pleacă la prăşit. Dragii de ei, prăşesc cu multă plăcere. Ce contează că numai cu 2 zile în urmă au trecut pe lângă Colosseum sau prin piaţa centrală din Barcelona? Anume cu sapa în mână se simt cu adevărat fericiţi. Ciudaţii! Au de toate în Marea Britanie, în Franţa, în Italia, în Portugalia. Ce-şi doresc însă cel mai mult? O scrumbie marinată, murături ţinute în beci, salată de roşii conservată, compot de vişine, brânză sărată de oi, brânză dulce de vacă, magiun din prune, vin de poloboc, rachiu din tescovină, făină de porumb să-şi facă o mămăliguţă.

 

Nefericiţii. Până la urmă primesc aceste bunătăţi, aceste părticele de Moldovă. Le trimit rudele lor din ţară. Din punct de vedere economic nu are nicio justificare transportul bunătăţilor culinare tocmai din Moldova. Nu contează. Dorul este nepreţuit. Alimentele nu sunt mâncate din prima. Sunt aranjate în frigider, iar acesta devine un adevărat altar gastronomic. Iar atunci când vine sâmbăta, atunci când scapă de muncă, se adună mai mulţi, la cineva acasă. Mămăliga fierbe, murăturile stau pe masă, scrumbia este tăiată, compotul este turnat în pahare, la fel şi vinul. Este momentul cântecelor de jale. Ziua în care mamele vor plânge, taţii îşi vor suna copii acasă, iar nefericirea va lua proporţii cosmice...

 

Politicieni care aţi condus Moldova, aveţi idee ce aţi făcut din aceşti oameni? Ştiţi ce le-aţi furat?

 

UPDATE:


Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T