CăutareSr
13 octombrie 2019
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Ernest Vardanean - "captivul indiferenţei"

22 decembrie 2010, 11:11

A trâmbiţat săptămâna trecută mai toată lumea despre sărmanul Ernest, băgat după gratii pentru următorii 15 ani de către separatiştii criminali. Corect, au "trâmbiţat", corect, săptămâna trecută... Astăzi, doar câteva entităţi ale societăţii civile au rămas solidare cu jurnalistul închis de "regimul de la Tiraspol". Deşi nu le place unor locuitori de pe malul stâng, repet că acest "regim" este şi va rămâne criminal din toate punctele de vedere, supravieţuind doar în baza unui mecanism ilegal nicăieri recunoscut, nici măcar în Rusia salvatoare. Iar Ernest Vardanean este postură de "captiv", în primul rând a regimului de peste Nistru. Spre nefericirea lui, el se află în dublu prizonierat. Prins fizic în închisoarea transnistreană, acesta simte pe propria piele imposibilităţile autorităţilor de la Chişinău de a întreprinde ceva pentru a-l ajutora. În afară de pălăvrăgeala premierului şi a vice-primministrului nu am sesizat niciun fel de acţiuni concrete, niciun fel de plan de acţiuni propus în particular pentru Ernest, familia lui care continuă să se afle pe malul stâng. Nimeni nu le asigură familiei şi rudelor lui Ernest susţinere, spunând "nimeni" am în vedere "autorităţile legitime", pentru că dacă ar face ceva demult s-ar fi lăudat. Iar atunci când menţionez "susţinere" nu am în vedere numai acele mii de lei promişii Irinei Vardanean, la fel ca şi familiei lui Cazac, şi despre care în mod ciudat nu se mai spune nimic. Prin "susţinere" subînţeleg atât partea materială, cât şi cea morală ce include şi alimentarea convingerii că problema dată este în centrul atenţiei, este abordată şi se caută soluţii într-un cadru instituţionalizat şi bine definit. Or, acum lipseşte cu desăvârşirea claritatea asupra "problemei arestului şi detenţiei lui Vardanean". Posibil, Chişinăul are puţini pârghii, dar Chişinăul este obligat să le găsească nu doar pentru că aceasta decurge din obligaţiile sale constituţionale, ci şi pentru a folosi situaţia creată ca pe un "test şi mostră de responsabilitate" în relaţie cu toată populaţia din raioanele de Est, faţă de societatea civilă din această regiune, probabil dezamăgită de prestaţia guvernanţilor moldoveni. Atât timp cât autorităţile realmente nu mişcă lucrurile  din loc, nu trimite note diplomatice Moscovei, nu transmite mesaje virbrante în Europa, este improbabilă depăşirea situaţiei.

 

În schimb, această impotenţă şi indiferenţă împuterniceşte regimului lui Smirnov, divizează şi mai mult malurile şi reîmprospătează amintirile din anii '90. Dacă atunci au fost prinşi prizonieri de război, atunci în 2010 avem prizonieri de "conştiinţă", care indiferent de calificativele personale şi orientările politice personale au păşit peste bariere şi au probat prin propriul exemplu predispunerea anumitor elemente civile "transnistrene" spre contact.

 

Cât timp vom rămâne în urmă, lăsând totul să se petreacă după legea naturii nu vom vedea niciun fel de speranţe spre o potenţială reintegrare. Aflându-se în expectativă, Chişinăul aşteaptă probabil ca societatea civilă să preia iniţiativa, să obţină o sentinţă de condamnare la CEDO, să mediatizeze subiectul în presa naţională şi internaţională, şi să facă lobby în forurile internaţionale. Da, poate societatea civilă ar face acest lucru dacă ar fi solidară, dacă ar crea imediat un grup de experţi, dacă s-ar lepăda de politică şi s-ar ocupa de promovarea intereselor cetăţenilor şi ar înceta să deservească intereselor de partid... Până atunci însă sectorul asociativ se bălăceşte fiecare în "băltoaca" sa, răfuindu-se cu comuniştii sau ocupându-se de treburile personale poate în mod obiectiv mai importante. Nu învinuiesc pe nimeni, doar constat realităţi.

 Cred că spre un asemenea comportament predispune însă reacţia guvernanţilor noştri, care au în spate mai mult declaraţii decât acţiuni concrete şi concertate. Spre deosebirea de oficiali şi de complexul societăţii civile, susţinătorii lui Vardanean au nevoie de un "ochi de veghe" axat pe cazul jurnalistului şi pe preîntâmpinarea multiplicării acestuia pe viitor...


Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T