CăutareSr
21 septembrie 2017
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Eşecul partidelor politice din Moldova

Argumentul (şi scuza) tipic al clasei politice moldoveneşti în ultimii 15 ani a fost: "Alegătorul din Moldova este incult, imatur, nostalgic şi din această cauză nu votează forţe progresiste, democratice şi europene".
Nicu Popescu, 28 ianuarie 2009, 19:12

De fapt, alegătorul de rând deseori este mai matur decât
clasa politică. Iar eşecul politicii moldoveneşti este cauzat în
primul rând de un sistem de partide politice disfuncţionale. Veriga
cea mai slabă în politica moldovenească sunt partidele politice, nu
electoratul.

Chiar şi în condiţiile unor probleme cu libertatea de expresie, a
dominaţiei financiare, mediatice şi politice a PCRM, a presiunilor
administrative asupra opoziţiei, presei şi a ONG-urilor, alegătorii
din Moldova au nişte instincte politice relativ mature şi... penalizează
acele forţe politice de care se dezamăgesc. Aşa s-a întâmplat atât în
2001, când PCRM a fost ales la guvernare, cât şi la la alegerile din
Găgăuzia, în 2006, şi alegerile locale din 2007, când 2/3 din raioane
şi Chişinăul au ajuns în mâinile opoziţiei. Electoratul penalizează şi
partidele care nu se află la guvernare. PPCD continuă să plătească
preţul votului pentru Voronin în aprilie 2005, cât şi al cooperării
ulterioare cu PCRM. Iar la alegerile locale din 2007 electoratul a
votat personalităţi cât de cât noi: Dorin Chirtoacă, dar şi Vlad Filat
au obţinut neaşteptat de multe voturi în Chişinău. Tot la alegerile
locale din 2007 partidele cu lideri vechi au stagnat. Comportamentul
alegătorului din Moldova este absolut normal. Poate chiar surprinzător
de normal pentru un stat atât de fragil ca Moldova. Deci, o bună parte
a electoratului din Moldova penalizează acei lideri pe care nu îi
percepe ca fiind credibili şi preferă să voteze personalităţi noi.

Şi în problema transnistreană electoratul se află cu un pas înaintea
partidelor politice. Doar pentru 2% din alegători problema
transnistreană este prioritatea numărul unu. Doar pentru 10% din
alegători diferendul transnistrean intră in primele trei priorităţi.
Pentru electorat în ansamblu, reglementarea transnistreană este
prioritatea 9 sau 10 în majoritatea sondajelor de opinie. Până şi
inundaţiile şi alunecările de teren sunt pe locul şapte în topul
priorităţilor. Sigur, Transnistria devine importantă atunci când
preţul pe care guvernul este gata să îl plătească pentru reglementare
este prea mare - aşa cum s-a întâmplat în timpul "memorandumului
Kozak" sau discuţiilor despre federalizare. Alegătorului nu îi prea
pasă de Transnistria, atât timp cât Transnistria nu îi afectează
celelalte priorităţi.

Adevăratele priorităţi pentru alegători sunt corupţia, inflaţia,
starea economică a ţării, criminalitatea şi şomajul. De exemplu, în
Azerbaidjan, soluţionarea conflictului din Nagorno-Karabakh este
prioritatea numărul unu pentru 53% din respondenţi. Comparativ cu
Georgia şi Azerbaidjan, iar uneori şi cu Serbia, alegătorul moldovean
gândeşte post-teritorial. Este preocupat, înainte de toate, de
lucrurile care îl afectează direct - economia, nu bătăliile simbolice
legate de istorie sau mituri de constituire a naţiunii. Este un
instinct sănătos, căruia măcar parţial i se datorează faptul că în
Transnistria este exclusă o soluţie militară. În plus, atenţia
electoratului nu poate fi uşor deturnată de problemele care îl
afectează, folosind Transnistria ca paratrăsnet şi scuză pentru
eşecurile RM în alte domenii. Electoratul este mult mai interesat de
integrarea europeană, sprijinită de circa 70% din cetăţeni, decât de
reglementarea transnistreană. Şi semnarea tratatului privind micul
trafic la frontiera cu România este mai important pentru alegători
decât discuţiile despre Transnistria.

În timp ce peste 50% din cetăţenii RM cred că ţara merge într-o
direcţie greşită, politicienii nu le oferă decât atacuri unul
împotriva altuia, împotriva Transnistriei, a Rusiei sau a României. În
timp ce partidele politice luptă cu morile de vânt, sunt putini acei
care caută soluţii pentru principalele probleme ale cetăţenilor RM,
aşa cum le arată orice sondaj de opinie. Partidelor nu le ajung feţe
noi, dar mai ales abordări noi. Nu este vina electoratului că
partidele de opoziţie nu pot crea coaliţii stabile în consiliile
locale, că opoziţia practic nu s-a reînnoit de vreo zece ani, iar
partidele politice sunt astăzi pro-europene, mâine pro-ruse, astăzi
anti -, mâine pro-comuniste şi rareori pot lucra în echipă. Din
această perspectivă privite, s-ar părea că, paradoxal, dar PCRM s-a
reformat mai mult în ultimii ani decât majoritatea partidelor de
opoziţie...

Sigur, cultura politică a electoratului din Moldova este foarte joasă.
Nivelul de toleranţă faţă de corupţia la vârf, cameleonismul multor
partide (la guvernare şi în opoziţie), indiferenţa faţă de abuzurile
antidemocratice şi manipularea din mass-media este fenomenal.
Electoratul eşuează aceste teste ale maturităţii politice. Sistemul
politic din Moldova încă nu se poate baza integral pe cetăţeanul
conştient şi responsabil. Şi totuşi, în multe privinţe
disfuncţionalitatea sistemului de partide este mai serioasă decât
lipsa de maturitate politică a alegătorului.

Pentru a câştiga voturi, partidele politice trebuie să ofere soluţii
concrete problemelor prioritare ale cetăţenilor, aşa cum apar ele în
orice sondaj: corupţia, economia şi europenizarea R. Moldova. Or,
puţine partide au nişte mesaje clare pe aceste subiecte. Alegătorul
vrea schimbare, iar partidele politice, cu mici excepţii, stagnează.

***

Nicu Popescu este cercetător la Centrul European pentru Relaţii Externe, Londra



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T