Sârma ghimpată de pe Prut - subiect de dispută la Ungheni

Preşedintele raionului Ungheni Ion Harea insistă ca sârma ghimpată să fie scoasă de pe Prut. Pe de altă parte, primarul de Ungheni Alexandru Ambros susţine că sârma trebuie lăsată ca element de protecţie pe unele sectoare.

Parcul Valea Morilor iarna © Moldova Azi

O fantomă: comunismul

Comentarii

• Restructurarea întreprinderilor şi datoriilor din sectorul energetic, Ion PREAŞCĂ, 8 februarie 2010, 14:30
• Interviu cu Melanie Marlett, Manager de Ţară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, Oficiul Băncii Mondiale la Chişinău, 5 februarie 2010, 11:07
• Reforma constituţională - apogeu al crizei sau şansă de aproximare faţă de UE?, Igor Munteanu, 1 februarie 2010, 14:06
• Vizita lui Băsescu aşteptată cu nerăbdare de guvernarea democrată de la Chişinău, Lina Grau pentru Moldova Azi, 26 ianuarie 2010, 14:02
• 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, Alexandru Toreanik, Ziare.com, 15 ianuarie 2010, 10:15
• 2010 vine cu tarife mai mari la gaze şi energie, Ion PREAŞCĂ, 29 decembrie 2009, 11:15

Caracter text

 Cei supăraţi pe anticomunişti se împart, în genere, în trei categorii: bătrânii comunişti, care refuză să-şi renege opţiunile de-o viaţă şi trăiesc, inerţial, din lemnul retoricii de partid, amnezicii, care, hărţuiţi de greutăţi zilnice, cred că până în '89 au trăit în paradis şi puberii, care, având despre comunism o imagine livrescă, indirectă, speculează cochet şi nărăvaş, în umbra eternei stângi occidentale, pe marginea idealurilor nobile ale unui regim, pe care, de fapt, nu l-au cunoscut. Evident, există şi numeroase subcategorii.

Mai sunt, de pildă, câţiva băieţi pofticioşi de succes, care au înţeles repede cât de rentabil e, în lumea de azi, să-ţi califici adversarii drept „neoconservatori de dreapta". Mai sunt şi naturile suave, pentru care comunismul e o nostalgie mai curând literară, alcătuită din suma micilor lor bucurii juvenile (îngheţata pe băţ, joia tineretului, crenvurştii de după defilare etc). Mai sunt, să nu ne sfiim să o spunem, şi proştii puri şi simpli, contragii de profesie şi minţile sucite, aşezate mereu excentric faţă de bunul-simţ şi buna-credinţă.

Ceea ce au în comun aproape toate categoriile de mai sus este ideea fixă că, de fapt, comunismul n-a existat cu adevărat. De câte ori se invocă păcatele comunismului real, tragedia milioanelor de victime ale dictaturii comuniste, malversaţiunile tuturor guvernărilor bolşevice din estul european, din câteva ţări asiatice, sau din Cuba, reacţia apologeţilor e promptă şi definitivă: acolo unde comunismul a fost la putere, el a fost un fals comunism.

A „întinat" gândul bun al originilor ideologice, „s-a abătut" de la principiile infailibile, sublime, boreale ale marxism-leninismului. Marx are încă o dată dreptate: comunismul n-a fost - şi nu este - decât o stafie care bântuie Europa şi lumea. A debutat ca stafie şi a rămas stafie până în ziua de azi. Nu s-a întrupat încă, n-a fost niciodată trăit aievea. Au existat doar câteva eforturi - ratate - de a-i da corp.

Evenimentele de la Chişinău ar fi trebuit, în mod normal, să producă, în tabăra celor care înfierează anticomunismul pre-senil al „reacţionarilor", mici cârcei metafizici, mici dubii şi reevaluări. Nu e cazul. S-a decis rapid că Voronin şi partidul său nu sunt comunişti adevăraţi, ci nişte mafioţi oarecare şi că tinerii din stradă nu au nimic cu comunismul, ci cu sărăcia, nedreptatea, corupţia etc.

Când strigă „Jos comunismul!" au în cap altceva, sau nimic. Faptul că Voronin are acelaşi discurs ca Ceauşescu, că demonstranţii sunt numiţi, ca şi răzvrătiţii din Timişoara, huligani şi vandali, că vinovaţii sunt întotdeauna „oficinele" străine, serviciile secrete ale duşmanilor, dar niciodată defectul structural al sistemului, faptul, aşadar, că oriunde e instalat, comunismul trăieşte în regimul funest al stereotipiei şi minciunii şi că are drept efect prăbuşirea economică ireversibilă, faptul, în sfârşit, că Moscova se manifestă solidar cu o putere nelegitimă, în vreme ce Occidentul ezită precaut între principii şi acomodări tactice, toate acestea nu par să conteze

Contează spălarea încăpăţânată a viciilor evidente şi monumentalizarea unor virtuţi ireale. Victoria electorală a PCRM s-a obţinut, se pare, şi prin numărarea voturilor unor morţi. Împrejurarea e imens semnificativă. Comunismul nu se poate bizui pe o majoritate a viului. Are nevoie de susţinerea unor spectre. Iar ataşamentul tenace al unora pentru idealurile lui „de veacuri" şi pentru „viitorul lui de aur" e o formă de necrofilie.

adevărul.ro