- Mariana Şlapac, vicepreşedinta AŞM: „Pentru distrugerea Chişinăului vechi, cineva ar fi trebuit să ajungă după gratii”, Angelina Olaru, 5 iulie 2011, 17:29
- Pandemia HIV/SIDA din Transnistria nu poate fi controlată, Angelina Olaru, Chisinau/Liudmila Koval, „Profsoiuznie Vesti”, Tiraspol, 23 iunie 2011, 11:38
- Bolnavii grav din regiunea transnistreană se tratează la Chişinău, Angelina Olaru, Chisinau/Liudmila Koval, „Profsoiuznie Vesti”, Tiraspol, 23 iunie 2011, 11:33
- Indiferent de cine va câştiga Primăria, activitatea ei va fi periclitată de lupta dintre partide, Antoniţa Fonari pentru Info-Prim Neo, 17 iunie 2011, 11:38
- Care sunt costurile şi pericolele inflaţiei?, Adrian Lupuşor, Centrul Analitic Independent "EXPERT-GRUP", 10 iunie 2011, 11:16
- Toate drumurile noastre sunt încurcate…, Victoria Paşenţeva, Râbniţa/Gheorghe Budeanu, Chişinău, 30 mai 2011, 17:44
Bătuţi de soartă şi de stat
Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.
„Republica Morţilor" (Sugestii repertoriale pentru presedinte)
Acum ati mai facut o chestie la care noi nici nu ne-am gandit. Sa puneti mortii sa voteze. Si pe la noi in timpul alegerilor se mai descopera nereguli, ma rog, intiotdeuna exista si nemultumiti... Dar sa voteze mortii!...
Au mai fost cazuri, am replicat eu. In Africa exista mai multe asa zise democratii in care voteaza nu numai mortii, dar si duhurile lor... Da, zice, de-acord, in Africa, sau prin America Latina, poate, dar nu in Europa... In general, de ce ma intereseaza chestia cu mortii care voteaza, zice el, pentru ca parerea mea este ca ideile in general sint molipsitoare si asta ar putea sa prinda si in alte tari din Europa. Nu sunt de-acord. Categoric! E umilitor! De ce din cauza unei persoane, sau a unui grup de oameni imorali trebuie sa fie umilita o tara, un popor? Numeste-ţi piesa altfel. Nu stiu, poate „Presedintele mortilor", sau „Duhurile voteaza", sau „Presedintele cimitirului politic", naiba stie cum... E o rusine. Eu sint viu. Aici traiesc oamenii. Noi traim in tara asta, ne descurcam cu greu, dar tinem la ea, o iubim! Avem copii, mergem la lucru, iubim, speram, visam... Suntem vii ( sau cel putina asa credem ) asa ca...
Discutia cu scriitorul francez mi-a dat o idee. Am inceput sa ma uit altfel la evenimentele din aprilie. Dar mai ales la ce a urmat dupa. Ce este puterea? - am început să mă întreb. Ce poate sa-si permita si ce nu poate? Ce trebuie si ce nu trebuie sa faca? Depinde valoarea puterii de metodele cu care o obtii sau nu? Ce inseamna o putere sanatoasa si ce inseamna una bolnava?...
Cu presedintele Voronin am avut ocazia sa ma intalnesc o singură data. Cu cativa ani in urma. A venit la premiera spectacolului pe care l-am montat la Teatrul National - „Unchiul Vanea". Dupa spectacol s-a organizat o intalnire. Un mic furset, cum se cuvine... În afară de directorul teatrului, eram eu si câţi va actori din rolurile principale...
Domnul Voronin a spus ceva despre spectacol, ceva destul de general, dar corect. Apoi, la un moment dat, se adresă tânărului chelner, care avea grijă de masă: de ce lucreaza chelner si unde a invatat. Tinarul raspunse ca a invatat la o scoala de meserii, dar ca lucreaza chelner pentru ca nu-si poate gasi un lucru conform profesiei, ca sa fie platit. Nu e adevărat! - reacţionă Voronin, adresându-ni-se nouă, arătând spre tâncăr ca spre un exponat de muzeu. Voi, tinerii, nu invatati. Cumparati diplomele si pe urma cautati numai lucru bine platit. Tanarul a plecat vinovat capul, pentru ca asa se cere in situatii de astea. Toti cei prezenti au zambit lingusitor. Să umilesti un om in public, fara sens, se intampla des pe la noi. La tot pasul. Umilirea „aproapelui" este sportul nostru national. Totuşi, sa judeci un om intr-o secunda, fara a-l cunoaste si fara a avea vreun interes pentru persoana respectiva este chiar o nerusinare. Impresia mea pe parcursul anilor care au urmat, după cazul despre care am povestit, este ca Voronin nu intelege, nu iubeste tinerii, ei il enerveaza, el se teme de tineri.
Exista o piesa extrem de interesanta si importanta la tema aceasta, pe care as vrea sa i-o sugerez domnului Voronin, daca tot ii place teatrul. Se numeste Hamlet. A fost scrisa in Anglia cu cateva sute de ani in urma. A fost montata si la noi, in mai multe teatre. Acum se joaca la Academia de arte. Subiectul e simplu, cu doua personaje principale: Hamlet - student la o universitate din alta tara, care vine in tara lui (dupa care nu i se mai permite sa plece inapoi) si regele Claudius, care a pus mina pe tron în mod nelegitim. In momentul in care Hamlet descopera ca presedintele criminal a furat puterea, el incepe sa lupte cu acesta, jurand sa restabileasca dreptatea. Mai exista in piesa si un sef al politiei secrete - Polonius (un fel de SIS de-al lor), care are probleme cu studentul, dorind să stie ce gandeste acesta, interceptând scrisorile lui Hamlet (pe atunci nu exista inca Internetul si chestia asta se putea face mult mai usor). Susţinătorii lui Claudius sunt mult mai bine inarmati, dar Hamlet este curajos, inteligent si prietenii lui îi sunt fideli. Cu toate acestea, în cele din urma, Hamlet este omorat miseleste, dar nu scapa de rasplata nici Claudius si alti acoliti ai săi. În piesa mai sint o gramada de alţi morti. Cu rost si fara rost. O tragedie adevarata, intr-un cuvant ! Dar nu din cauza ca moare multa lume. Sau ca moare regele. Ci din cauza ca este omorat Hamlet - acest tanar student ganditor.
Nu demult, in decembrie, a avut loc un eveniment de anvergura nationala sub patronajul personal al presedintelui Voronin: premiera piesei lui Ion Druta despre Cantemir si Petru cel Mare. La premiera era prezent si Voronin, si Druta. Petru e aratat ca un tiran care nu ştie măsura si sfarseste viata destul mizerabil din punct de vedere moral. In comparatie cu Petru, Druta il creioneaza pe Cantemir ca pe un european cu demnitate si inteligenta.
Nu stiu daca Voronin a sustinut acest proiect din respect pentru Druta, sau pentru Cantemir, sau pentru Putin. Poate ca n-a citit piesa, sau l-a pacalit Druta. Sau poate ca nici Voronin nu stie dacă iubeste mai mult Rusia sau Republica Moldova.
Daca are o seara libera i-as mai recomanda domnului Voronin sa mearga la Teatrul National. Acolo se joaca actualmente un spectacol mai deosebit. E chiar o coincidenta bizara. Cred ca s-ar putea ca anume de la acest spectacol sa fi pornit toate problemele noastre cu alegerile. Glumesc, evident... Cum spuneam, arta da idei. Spectacolul se numeste «Suflete moarte». Personajului principal, Cicikov, ii vine, nu stiu cum, ideea sa cumpere suflete moarte, pe care sa le transforme in oameni vii. Doar pe hartie. Dar, cine controleaza hartiile... Si tot falsificand el asa, transformand mortii in vii, ajunge sa agoniseasca o avere extraordinara. Pana la urma totul se descopera si el este demascat. Dar procesul in sine de cumparare a mortilor si toata «fauna» personajelor, descrise de Gogol cu mare talent, ne poate sugera idei... Cu toate ca ultimul timp auzim tot mai des fraza: «Viata bate filmul! »
Imi amintesc că, in timpul studentiei la Moscova, din geamurile institutului meu de pe Arbat, se vedea Kremlinul, dar la orele de marxism-leninism profesorul ne spunea bancuri despre Brejnev si comunism. Uneori orele incepeau cu bancuri. Cand am fost in vizita la Muzeul Revolutiei (era prin 84), profesorul ne-a povestit nu despre Lenin, despre care oricum stiam multe de toate, dar despre Trotki, pe care ni l-a prezentat ca pe o persoana contradictorie, dar pozitiva a revolutiei din Rusia. Ei bine, in URSS sistemul era clar. Una se cerea sa spui in mod oficial si cu totul alta puteai sa spui in mod particular. Una spuneau studentii la recreatie si alta la ore. Si asta a functionat, cumva, un timp. Prin urmare, hai sa ne intelegem si noi, domnu' Voronin, si toti ceilalti de la conducere : cum facem, pentru ca ceva începe să putrezească rău de tot în Danemarca noastră. Si nu din cauza geamurilor sparte, dar din cauza minciunii. Trebuie sa gasim o solutie. Facem ca în perioada lui Brejnev sau ca în cea a lui Trotki ? Spunem bancuri pe la spate, sau ni se dă cu toporul in cap?
Tot pe tumpul studentiei ma pasiona psihologia si in mod special cea sociala. Psihologia sociala e chiar o chestie interesanta. Nu numai pentru teatru. Tin minte am citit odata despre un fel de experiment la o gradinita. Copiilor li s-a pus in farfurii terci sărat. Si educatoarea s-a postat autoritar in fata lor si i-a intrebat : «Copii, va place terciul ? E dulce? » Si copiii cu vocile lor gingase si naive raspund in cor : «Da, e dulce!»
Nu-mi amintesc daca studiul în cauză a fost facut pentru a demonstra anumite particularitati ale psihologiei sociale in URSS sau se referea la psihologia copiilor in general. Poate ar fi interesant sa facem un experiment de felul acesta si la o gradinita din Republica Moldova, ca sa vedem pana unde am ajuns cu psihologia nationala.
M-a sunat din nou sfarsit scriitorul din Franta si mi-a spus ca titlul piesei sale va rămâne «Republica Mortilor», dar mi-a promis să nu divulge ca e vorba despre Republica Moldova. Subiectul piesei este urmatorul. Dintr-o tară oarecare au plecat toti oamenii. Absolut toti ! Au ramas numai politicienii. Ei se află cu toţii în relaţii de rudenie sau sunt prieteni, si formeaza cu totii un singur partid. Tot ei sint si businessmani. Cu ajutorul sistemelor electronice moderne, cu ajutorul televiziunii si a Internetului ei au creat iluzia unei vieti. In fiecare zi la televizor poti vedea emisiuni, dezbateri, reportaje, politicienii participă în permanenţă la tot felul de intruniri si conferinte internationale, exista ambasade, etc, dar tot ce vezi la televizor, tot ce auzi la radio e minciună, toata informatia de pe internet nu este adevarată. Toti oamenii, în afară de politicieni, sunt fictivi. Virtuali. Morti. Si soferii sunt morti, si vanzatoarele prin magazine sunt moarte si copii care se duc la scoala, si politistii, si popiii si nou nascutii, si cainii vagabonzi, toti sint morti. Singura raţiune a existenţei lor e să asigure ca presedintele şi politicienii să fie alesi în permanenţă la posturile pe care le deţin. Ca cei plecaţi peste hotrare să creadă că rudele lor sunt vii şi să continue sa trimita bani in tara, bani care se acumuleaza in bancile politicienilor-businessmani. O lumea virtuală, ca in filmul « Matrix ». O lume apocaliptica, dar foarte aproape de realitate. Cunoscutul meu era mandru ca a inventat aceasta istorie. In fond, spuse el, scenariul meu nu este decat un pretext. Ideea pe care vreau sa o dezvolt si la care lucrez de mai mult timp, este ca democratia in general este o idee moarta. Si voi, moldovenii, mi-aţi oferit posibilitatea să o demonstrez. Aşa că vă mulţumesc.
Revenind la studiul din domeniul psihologiei sociale, despre care am pomenit mai sus, ţin să menţionez că s-a găsit totuşi un copil care a spus "Nu! E sărat!"









Recunosc ca titlul propus de francez e subtil si tot atat de dramatic, poate de atat si ne ofusca sau ne da fiori. Dar de fapt, el pune punctul pe o problematica planetara, cea a democratiei si a idealurilor pe care le inspira, pornind de la o singura tara. Un fel de studiu de caz i-ar spune unii...
Chestia cu democratia si libertatile - o recunosc chiar "parintii" lor - nu e atat de roz in lume cum am dori-o. Insa, de obicei, aratam cu degetul la Africa, la Asia, la america Latina ca sunt "aiurea" si pentru ca sunt (cum as putea spune?) - departe de "gradina noastra". Dar uite ca se intimpla si pe la case mai mari (daca o fi ele astfel), mai prin partile Europei...Aici se spulbera usor-usor mitul unei Europe libere. Dar nu e oare o ipocrizie sa privim la lucruri mari, la democratie ma refer, din unghiul ingust al gradinii noastre? Cu o astfel de perspectiva, riscam sa nu mai vedem gunoiul de dupa usa si sa ne negociem idealurile. Ma intreb daca de la Bruxelles, Paris sau Londra se mai vede ceva privind spre Moldova?,Ori numai duhuri moarte? Daca da, ce facem atunci cu Europa? O redefinim, recroim ca sa incapa in tiparele democratiei? Si vom tot redefini-o pana unde?
Ernest Renan, tot un francez, spunea, un secol si ceva in urma, ca "natiunea e un plebiscit de fiecare zi". Acest duh mort, poate sa ne sopteasca azi ca si "democratia e un plebiscit de fiecare zi"...Altfel zis, ca sa avem democratie ar trebui sa latram ca cainii de garda in fiecare zi: sa scriem piese de teatru, carti, articole, sa sensibilizam studentii si taranii, sa facem bloguri, greve, manifestatii, in fine, sa spunem, daca e cazul si cand putem s-o facem, ca "terciul e sarat"! Stiu, toate cer sacrificii, poate chiar vieti omenesti...Nu e simplu sa latri cand stapanul are pusca...Dar sa latram si noi, cand prin coltul gradinii, cand pe la gradina vecinului, numai sa nu creada, nici stapanul, nici vecinul, ca suntem morti...