CăutareSr
18 decembrie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Vrem sau nu vrem, vom plăti datoriile Transnistriei pentru gaze

Aproximativ astfel ar trebui să interpretăm rezultatele proceselor de judecată intentate de Gazprom la Curtea Internaţională de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse, filialei sale din Moldova - companiei "Moldovagaz".
Ion PREAŞCĂ, 18 mai 2010, 17:10

Procesele s-au soldat până acum cu patru decizii, prin care Curtea a decis că Moldovagaz este capabilă sa achite 96,1 mil. USD, datorii pentru gaze acumulate pentru anul 2005 şi trei trimestre ale anului 2006.

Recent, pe rol au fost puse alte două cereri înaintate de „Gazprom", prin care se cere recuperarea forţată de la „Moldovagaz" a altor 288,16 mil. USD, datorii la gaze acumulate în trimestrul IV al anului 2006 şi în anul 2007.

În raportul pentru trimestrul I al anului 2010, "Gazprom" anunţă următoarele: "В ноябре 2009 года ОАО «Газпром» обратилось в Международный коммерческий арбитражный суд при ТПП РФ с иском о взыскании с АО «Молдовагаз» (Республика Молдова) задолженности за газ, поставленный в 4 квартале 2006 года, в размере 80 278 805, 72 долларов США. Рассмотрение иска назначено МКАС при ТПП РФ на 18 мая 2010 года.

В феврале 2010 года ОАО «Газпром» обратилось в Международный коммерческий арбитражный суд при ТПП РФ с иском о взыскании с АО «Молдовагаз» (Республика Молдова) задолженности за газ, поставленный в 2007 году, в размере 207 883 835, 16 долларов США. Дата рассмотрения иска на текущий момент МКАС при ТПП РФ не определена."

(„În noiembrie 2009, SA „Gazprom" s-a adresat Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse (CIAC de pe lângă CCI a FR) cu o cerere de recuperare de la SA "Moldovagaz" (Republica Moldova) a datoriilor pentru gazul furnizat în trimestrul 4 al anului 2006, în sumă de 80 278 805,72 USD. Examinarea procesului este programată de CIAC de pe lângă CCI a FR pe 18 mai 2010. În februarie 2010, Gazprom a depus la CIAC de pe lângă CCI a FR o cerere de recuperare de la SA „Moldovagaz" (Republica Moldova) a datoriilor de 207 883 835,16 USD pentru gazul furnizat în 2007. La ora actuală, data examinării procesului nu a fost încă stabilită de CIAC de pe lângă CCI a FR", (traducerea autorului).

În total, este vorba de 384,26 mil. USD pentru anii 2005-2007. Taxa percepută pentru examinarea cauzei de către Curtea de la Moscova constituie 524 mii USD.

86% din datoria pretinsă de „Gazprom" pe cale judiciară revine Transnistriei

Cea mai mare parte a acestor datorii revin regiunii transnistrene. Potrivit unui comunicat de presă al SA „Moldovagaz" din cele 80,3 mil. pretinse de Gazprom în noiembrie 2009 pentru trimestrul IV al anului 2006, datoria „Moldovagaz" constituie 34,2 mil. USD, iar datoria SRL Tiraspoltransgaz (Transnistria) - 46,1 mil. USD.

Din 207,9 mil. USD ce reprezintă valoarea datoriei pentru 2007, cota „Moldovagaz" este de 6,3 mil. USD, iar datoria „Tiraspoltransgaz" - 201,6 mil. USD. Astfel 86% din datoria pretinsă de „Gazprom" revine Transnistriei, iar 14% - „Moldovagaz".

Cifrele respective coincid cu datele băncii regionale de la Tiraspol, conform căreia în 2007, Transnistria a acumulat noi datorii la gaze în valoare de 201,6 mil. USD. În schimb, oficialii „Moldovagaz" anunţau triumfător în 2008 că malul drept al Nistrului nu are oficial datorii acumulate pentru anul 2007.

Mai mult, preşedintele „Moldovagaz", Alexandr Gusev, a declarat recent că livrările de gaze de la „Gazprom" din anii 2008-2009 au fost achitate integral de Moldova (malul drept al Nistrului). Reiese că cifrele exacte au fost şi mai sunt tăinuite.

Procesul respectiv nu este primul şi cu siguranţă că nu va fi ultimul. Dacă şirul va continua, atunci ar putea urma recuperarea forţată a datoriilor acumulate de Transnistria în 2008 - în valoare de 297 mil. USD şi în 2009 -435,8 mil. USD. În total - (inclusiv cu datoriile din 2005-2007 pe care au fost intentate procese sau au fost obtinute decizii executorii în valoare de 384,26 mil. USD) - 1,12 mlrd. USD.

Partea bună a acestor procese este că deocamdată nu am plătit sumele pretinse de „Gazprom". Igor Dodon, fost prim-vice prim-ministru şi ministru al economiei, în prezent deputat comunist în Parlament susţine că în perioada cât a fost în Guvern, nici una dintre deciziile Curţii de la Arbitraj de la Moscova nu a fost executată, respectiv până în septembrie 2009, nu s-a plătit nici un dolar în contul „Gazprom".

Potrivit deputatului comunist, procesele respective au fost intentate pentru obţinerea unor decizii, care în final ar proteja „Gazprom" şi pe responsabilii de acolo de urmărirea din partea autorităţilor fiscale şi vamale din Rusia.

Or, acestea din urmă urmăresc atent dacă încasările în valută străină, vin la timp şi îi trimit „Gazprom"-ului cu regularitate, în fiecare lună, prescripţii de sancţiuni administrative pentru încasările valutare neintrate la timp.

Cel mai multe prescripţii de acest fel au ca argument anume neplăţile Transnistriei pentru gazele naturale ruseşti. Însăşi Valeri Golubev, vicepreşedintele „Gazprom" şi preşedinte al Consiliului de Observatori al „Moldovagaz" a declarat anterior că este ameninţat de organele de ordine din Rusia cu intentarea unor dosare penale pentru că admite acumularea de noi şi noi datorii pentru gazele naturale livrate în Transnistria.

Aceasta nu înseamnă, însă, că în final „Gazprom" nu va cere executarea deciziilor adoptate de Curtea Internaţională de Arbitraj Comercial.


„Gazprom"-ul ar putea sechestra activele „Moldovagaz" şi iniţia procedura de insolvabilitate a
„Moldovagaz"

De fapt, din punct de vedere juridic, prin aceste decizii „Gazprom" obţine confirmarea legală a dreptului de a cere de la „Moldovagaz" achitarea tuturor datoriilor, atât a celor acumulate de Chişinău, cât şi a celor acumulate de Tiraspol. Juriştii din domeniu spun că după adoptarea deciziilor executorii, în cazul în care „Moldovagaz" ar refuza sau nu va găsi resurse pentru a plăti datoriile, „Gazprom" este în drept să pună sub sechestru întreaga avere şi să iniţieze procedura de insolvabilitate a „Moldovagaz".

În acelaşi timp, în cadrului unei emisiuni TV, premierul Vlad Filat, a calificat drept „speculative" informaţiile precum că Moldova va fi obligată prin aceste procese să plătească sumele pretinse de „Gazprom" . Trei săptămâni în urmă, premierul chiar a afirmat că problema datoriilor pentru gaze, acumulate de regiunea transnistreană, va fi soluţionată în următoarele două luni.

Dincolo de toate acestea, o eventuală pretenţie de executare a deciziilor adoptate la Moscova ar putea semnifica preluarea oficială de către „Gazprom" a controlului a peste 75% din acţiunile „Moldovagaz". Concomitent, şi controlul asupra CET-urilor, după care ar putea cere tarife adecvate cheltuielilor. În final, totul ar putea să se termine foarte râu pentru Chişinău.

În definitiv, vina principală pentru o asemenea evoluţie a evenimentelor o poartă fosta guvernare, care nu a fost în stare să negocieze până la capăt o reglementare clară şi transparentă a chestiunii datoriilor şi plăţii gazelor faţă de „Gazprom". Cu atât mai mult cu cât acest fapt a fost cerut încă 6-7 ani în urmă organismele financiare internaţionale, care şi-au propus serviciile de asistenţă juridică şi tehnică. Autorităţile comuniste, însă, au preferat să caute soluţii în baza unor înţelegeri temporare cu „Gazprom".

Acum am putea plăti cu toţii un preţ mult prea scump pentru politicile promovate de guvernele anterioare.

 

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T