CăutareSr
16 octombrie 2017
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Anorexie nervoasă: Frumuseţe care duce la psihiatrie

Medicii recunosc că aceasta este o maladie care se tratează foarte greu, iar uneori este incurabilă, şi poate duce la deces. Cu toate acestea, persoanele care suferă de această maladie, dar şi familiile lor nu beneficiază de un ajutor medical adecvat. Spitalul de Psihiatrie din Chişinău oferă pacienţilor cu anorexie câteva paturi întrun salon comun, şi doar câteva dintre cele mai elementare medicamente. Clinicile private, unde lucrează aceiaşi specialişti din clinicile de stat, oferă ceva mai mult, dar la preţuri greu de acoperit pentru o familie cu venituri medii. Astfel, persoanele cu anorexie rămân să sufere şi mai profund efectele acestei maladii rare din cauza societăţii în care trăiesc.
Alla CEAPAI, Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, 30 mai 2011, 12:10

N., are 30 de ani. A început să sufere de anorexie în 2001. Ea consideră că anorexia a fost determinată de problemele şi conflictele din familie şi de nemulţumirile în plan profesional. Studia la o facultate care nu îi plăcea, dar nu putea să renunţe la studii deoarece mama deja îi achitase contractul. Lipsa sentimentului de autorealizare a determinat-o să-şi aleagă un scop fals. Astfel, s-a dedicat scopului de a slăbi, renunţând la mâncare.

„Cred că dacă mama mea nu m-ar fi iubit prea mult şi eu nu aş simţi permanenta frică de a o întrista, aveam să refuz la facultate, discutând despre problemele acestea acasă. Dar frica de a o întrista pe mama m-a făcut să ţin problemele mele în interior". După o săptămână N. a slăbit cu trei kg, în următoarea - iar cu trei.

„Kilogramele se duceau, dar eu nu vroiam să mă opresc. Părea un scop frumos". Renunţarea la alimentaţie a devenit noul ei mod de viaţă, se simţea împlinită, kilogramele pierdute îi păreau o realizare importantă.
La început, mama ei s-a bucurat foarte mult că N. a găsit forţa de a slăbi. „Mama avea frica să nu ajung ca ea (are peste 100 de kg). Mă lăuda că nu aştept să ajung la 120 de kg pentru a începe să slăbesc". Mai târziu, a început să observe că fiica ei slăbeşte continuu şi şi-a schimbat atitudinea.

„Observasem că nu mai mănâncă nimic acasă şi o întrebam de ce face asta, dar ea îmi răspundea că a mâncat la facultate şi nu îi este foame, o să mănânce mai târziu. Ca să nu o supăr, o credeam", spune mama N. „Am ajuns să mint părinţii că mănânc pentru că îi consideram duşmanii mei care vor să mă îngraşe", spune N. Nici viitorul ei soţ, nu ştia cum să reacţioneze. „O certam, îi spuneam să termine cu prostiile astea. Am ajuns să-i fărâmiţez pârjoală în hrişcă fără ca ea să ştie", mărturiseşte soţul N.

O altă manifestare a anorexiei, pe care a remarcat-o N., era tendinţa de a găti mult şi de a oferi hrană altora.
„Undeva în adâncul sufletului vroiam să mănânc. Eu am început să gătesc foarte mult şi când vedeam că oamenii mănâncă pentru mine era o compensaţie şi mi se făcea mai uşor".

Opinia medicului

Mircea Revenco, psihoterapeut, spune că anorexia este o boală cu rădăcini psihologice care se manifestă mai frecvent la adolescenţi, mai des la fete. Revenco afirmă că pe parcursul activităţii sale a avut peste 60 de cazuri la fete, şi doar 2 la băieţi. „Am remarcat faptul că bolnavii de anorexie sunt nişte copii foarte ambiţioşi, insistenţi şi la şcoală învaţă foarte bine, adică au „sindromul eminentului"".

El explică că există două tipuri de anorexie, una pură, când persoana refuză să mănânce şi una însoţită de bulimie, când persoana mănâncă şi îşi provoacă vome după alimentaţie.

„Cei care au simptome de anorexie nu prea înţeleg ce riscă, de aceea apropiaţiii lor sunt cei care apelează după ajutor. Anorexicii nu se consideră bolnavi, se cred sănătoşi şi cred că procedează corect evitând să mănânce". Medicul Revenco spune despre cauzele anorexiei că au origine psihologică, iar dorinţa de a slăbi de cele mai multe ori este indusă, sugerată de filme sau de vedete.

„Apare o idee prevalentă, o idee de supravaloare, că trebuie să arate frumos, trebuie să fie subţire. Această idee o impune să ţină o dietă de la început, după care persoana poate refuza categoric unele alimente, iar ulterior - renunţă cu totul la mâncare". El susţine că "cei care intră în acest ciclu vicios, al anorexiei, nu înţeleg în ce tragedie se află".

Continuarea cercetării esta accesibilă aici

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T