CăutareSr
13 decembrie 2017
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Mariana Şlapac, vicepreşedinta AŞM: „Pentru distrugerea Chişinăului vechi, cineva ar fi trebuit să ajungă după gratii”

Angelina Olaru

Revenită de câteva zile dintr-o deplasare în vechiul Constantinopol, unde am putut admira minunile arhitecturii mondiale, păstrate excelent de primarii de Istanbul, am coborât în iadul unui Chişinău al corupţilor. Desigur, şi acolo există mari interese de business, funcţionari degradaţi, dar ei sunt dominaţi de un popor care ţine enorm la patrimoniul şi la religia sa. Nu ne comparăm cu turcii în ceea ce priveşte deţinerea unor monumente de importanţă internaţională şi nici la capitolul finanţarea conservărilor şi restaurărilor.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Bătuţi de soartă şi de stat

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.
Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, 1 iunie 2011, 12:00

Cinci mii de lei şi un stup

Sergiu Midrigan a mers în clasa întâi la nouă ani. Ambii părinţi erau alcoolici şi nu au avut bani să îl dea la şcoală, iar singurii bănuţi pe care îi aveau în casă veneau din cerşit. La gimnaziul internat din Orhei a fost adus de un asistent social. De atunci nu a mai fost acasă. „Când eram în clasa a IV-a am aflat că a murit mama, dar nu am avut posibilitatea să mă duc la înmormântare", spune băiatul care, între timp a rămas şi fără soră. Aceasta a fost adoptată şi se află peste hotare.

Pentu că îi place anatomia şi are note bune, Sergiu visează să-şi facă studiile la Colegiul de Medicină din Orhei. Deocamdată singura lui problemă este unde va înnopta după ce va părăsi internatul: „Nu ştiu ce o să fac până voi ajunge în căminul colegiului. Poate îmi voi găsi o gazdă. Sper să reuşesc să o achit cu banii din indemnizaţie".

În situaţia lui Sergiu se mai la sfârşit, se pot alege şi cu un stup din prisaca şcolii. Directorul Gimnaziului spune: „La şcoală avem şi o prisacă de albini. Aici tinerii de la şcoală învaţă meseria de . Celor care îndrăgesc acest meşteşug, la finisarea, studiilor le oferim cadou un stup".

Însă ce ar putea să facă aceşti copii fără casă cu un stup? Singurul centru de plasament temporar pentru copiii orfani în perioada postinstituţională din Republica Moldova se află la Chişinău.

Centrul „Vatra" este considerat o alternativă a casei părinteşti. Acum Centrul este suprapopulat. În loc de 25 de tineri cât poate găzdui „Vatra", aici locuiesc 33 de tineri. Tamara Pistrinciuc, managerul instituţiei, menţionează că la Centru ajung copii care nu auo alternativă. Instituţia le este casă, masă, iar personalul de aici părinţi. Ea afirmă că cea mai mare problemă a Centrului este lipsa unui jurist. Iar angajaţii de aici sunt nevoiţi să o facă şi pe juriştii, mai ales că majoritatea copiilor au nevoie de un specialist un punct. Mi-a fost milă şi i-am mărit nota ca să nu aibă probleme la admitere, însă toată vara am avut frică să nu se depisteze încălcarea".

Cristian Orongoi a fost ajutat, însă de un preot. El a ajuns la orfelinat la vârsta de 6 ani, atunci când bunica nu mai ştia ce să facă cu el. Toţi cei nouă ani nu a mai plecat din internat, deoarece era prea departe de satul bunicii. „Bunica este din Hînceşti, a vrut să mă dea la orfelinatul din Cărpineni, dar nu erau locuri, aşa că am ajuns la cel din Făleşti". Cristian afirmă că nu ştie ce avea să facă dacă nu era preotul care l-a ajutat: „Dacă nu era preotul nu aveam să mai învăţ la Liceul Profesional nr. 2. Când am venit aici, aveam doar buletinul, nici nu aveam acte care să confirme faptul că sunt orfan.

Din septembrie până în luna februarie am trăit numai cu bursa de 190 de lei". Acum Cristian primeşte mai mulţi bani. Aceştia sunt acumulaţi din indemnizaţia de orfan şi bursa de licean. Spune că îi ajung aceşti bani, dar ce va face de la întâi iulie nu ştie: „Va trebui să-mi găsesc o gazdă, sper să mă descurc, poate şi de lucru îmi voi găsi".

Singura alterantivă pentru Cristian ar fi Centrul de plasament temporar „Vatra", însă acesta este suprapopulat. Potrivit regulamentului, copiii trebuie să stea la centru jumătate de an, însă puţini sunt cei care reuşesc să-şi găsească o casă şi un rost în viaţă în aceste şase luni. Majoritatea tinerilor stau aici ani întregi, iar cei care pleacă de multe ori revin la „Vatra". Tamara Pistrinciuc, managerul Centrului, spune că unul din băieţii de la Centru se află aici de şapte ani, tot de atunci, este în proces de judecată pentru a obţine apartamentul în care au locuit părinţii săi, lucru destul de greu, mai ales că nu are bani pentru un avocat bun.

Cei de la Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copiilor afirmă că cele mai mari probleme în privinţa copiilor orfani le are Chişinăul. Ana Cuşnir, specialist principal în tutelă şi curatelă din cadrul Direcţiei, susţine că „aici sunt cei mai mulţi copii orfani. Tinerele care au rămas însărcinate vin de obicei să nască la Chişinău ca să ascundă sarcina de rude şi tot aici îşi lasă copiii. Astfel se alege municipiul cu cei mai mulţi copii orfani". Numai anul acesta în Chişinău absolvesc 63 de copii orfani, 15 dintre aceştia au statutul determinat, adică sunt fără ambii părinţi şi nu li se cunosc nici rudele. „Noi începem a lucra cu ei din luna februarie. Anul acesta am insistat şi aceşti copii vor mai primi pe lângă cei 5000 de lei încă 2000 pentru a-şi acoperi cheltuielile pentru balul de absolvire. Vrem ca aceşti copii să nu se simtă inferiori faţă de ceilalţi care au posibilităţi", ne spune Ana Cuşnir.

Experţii de la Ministerul Educaţiei care se ocupă de transformarea sistemului rezidenţial cu suportul UNICEF susţin că în procesul de reformare întâmpină mai multe obstacole atât din partea personalului instituţiei, cât şi din partea societăţii. Marcela Dilion, coordonator intersectorial în cadrul proiectului, afirmă că orice reformă în Republica Moldova nu este acceptată. Totuşi, din 2007 până în 2010, au fost lichidate opt instituţii de tip rezidenţial. Totodată Marcela Dilion afirmă că a scăzut şi numărul copiilor plasaţi în internate: „La începutul reformei am avut 10.500 de copii, acum avem 5813 copii".

Continuarea articolului poate fi accesată aici

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T