Bătuţi de soartă şi de stat

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

In R. Moldova nu exista premize firesti pentru federalism

Ştirile zilei

• AZI.md îşi schimbă formatul şi conţinutul editorial, Centrul pentru Jurnalism Independent, 5 august 2011, 11:55
• Tinerii moldoveni vor la studii în România, Info-Prim Neo, 4 august 2011, 13:41
• PNUD: Creşterea economică a Moldovei s-a datorat preţurilor crescute la alimente în lume, Radio Europa Liberă, 4 august 2011, 13:37
• Procurorii cercetează cazul agresării lui Oleg Brega, MONITOR MEDIA, 4 august 2011, 13:35
• Chişinăul va avea un buget mai mare cu jumătate de miliard, Info-Prim Neo, 3 august 2011, 15:23
• Fost deputat: Mihai Ghimpu - cel mai slab deputat din primul parlament al R. Moldova, Jurnal.md, 3 august 2011, 15:15

Caracter text

Evenimentele de ultima ora si actiunile actantilor politici in vederea reglementarii conflictului transnistrean au readus pe ordinea de zi problema federalizarii Republicii Moldova. Astfel, intr-un articol recent din ziarul moscovit Nezavisimaia gazeta un expert intervievat a subliniat ca in R. Moldova "s-a creat o situatie in care este posibil un compromis... exista baza unui compromis - intemeierea unui sistem federal in R. Moldova pe care a si fost construit "planul Kozak". Cum se explica insistenta Rusiei privind federalizarea Republicii Moldova, ce urmari poate avea aceasta si cat de necesara este ea pentru Moldova?

Despre sperantele desarte si despre caii ... troieni

Dupa razboiul din Caucaz se pare ca in mediul guvernantilor rusi a aparut temerea ca Occidentul si R. Moldova ar putea profita de situatia respectiva si ar putea face o paralela cu Georgia, ridicand problema rolului Rusiei in conflictul transnistrean. Se pune accentul pe faptul ca Rusia nu e un intermediar, ci una din partile participante la conflictul transnistrean care isi foloseste pozitia de intermediar pentru a-si promova interesele si scopurile politicii sale externe. Asta ar fi cea mai plauzibila explicatie a intalnirii urgente a lui Medvedev cu Voronin la Soci in luna august, o intalnire precedata de vizitele presedintelui roman Basescu prin tarile GUAM si in Turcia, la aceste evenimente adaugandu-se si apelul presedintelui Ucrainei Iuscenko de "a dezgheta" conflictul transnistrean. Potrivit unor informatii, anume la apelul lui Iuscenko a reactionat prompt Medvedev, atentionandu-l pe Vladimir Voronin ca criza din Osetia de Sud ar trebui sa-i serveasca drept lectie. Exista multi factori ce confirma versiunea potrivit careia Rusia, preocupata de cosmetizarea povestii privind atacul sau "legitim" asupra Georgiei, nu ar fi avut deocamdata suficiente resurse si timp pentru a-si indrepta fortele impotriva R.Moldova. Eu nu sunt intru totul de acord cu aceasta parere. Mai curand strategia dubioasa a Rusiei in Georgia ar putea compromite actiunile sale din R. Moldova, daca Rusia va incerca sa rezolve doua probleme concomitent. In afara de aceasta, Rusia, abila cum este, ar putea construi in Georgia ceea ce Bruxelles-ul ar califica drept o platforma reusita pentru colaborarea cu UE in vederea solutionarii conflictelor. Si lucrul acesta i-ar fi convenabil Rusiei cand vor fi intreprinse actiuni concrete privind rezolvarea problemei moldovenesti. Dar, cu siguranta, Rusia chiar a avut nevoie de o pauza de respiratie, pentru a nu actiona concomitent in doua directii, in cea a Georgiei si a R. Moldova. Moscova a si prevenit actiunile Occidentului in Transnistria anume in perioada cand se ocupa intens de recunoasterea celor doua regiuni separatiste ale Georgiei.

In cazul dat declaratiile domnului Lavrov precum ca diferendul transnistrean nu poate fi comparat cu conflictele din Georgia parca ar da niste sperante R.Moldova, dar ele sunt amagitoare, fiindca aceste sperante se dau pentru a trage de timp, partea rusa cautand sa-si rezolve mai intai problemele complicate din Caucaz. Intentiile Rusiei privind R. Moldova (intentii despre care voi scrie detaliat mai jos) nu au suportat nici un fel de modificari. Si ministrul Lavrov confirma acest lucru, insistand asupra ideii ca deja s-au facut anumite intelegeri cu R. Moldova in legatura cu unele puncte din planul Kozak. Unul dintre aceste puncte, precum spune Lavrov, este federalizarea. Asadar, aratandu-i soarecelui moldav o bucata de cascaval imaginar (manipuland speranta mucegaita a Chisinaului ca Moscova o sa tina cont de ingrijorarile partii moldovenesti in ceea ce priveste solutionarea conflictului), punand aceasta momeala in capcana pentru soareci transnistreana, Rusia a inceput sa consolideze formatul a carui denumire populara e "2+1". Foarte recent un grup de experti moldoveni a publicat un document ce contine analiza situatiei actuale si emite o avertizare privind curentii subterani, foarte periculosi in cazul daca R. Moldova va accepta formatul "2+1" in detrimentul formatului "5+2".

Avertizarea comisiei de experti e cat se poate de logica si e greu sa nu fii de acord cu ea. Dar nu numai din cauza ca anume acei membri ai formatului "5+2" care nu intra in formatul "2+1" constituie o contra-balanta a membrului de categorie grea, Rusia.

Mai exista cel putin inca doua motive pentru care Chisinaul trebuie sa opteze pentru formatul in care participa SUA si UE, acest format fiind o necesitate vitala pentru R. Moldova. Unul dintre motive tine de scopurile tratativelor, care sunt diferite, in functie de format. In formatul mai mic ("2+1"), indiferent de ce isi doreste R.Moldova, scopul tratativelor va fi altul decat cel declarat (scopul declarat e "solutionarea conflictului transnistrean"). Acest scop presupune finisarea logica a planurilor si scopurilor Rusiei care au iesit la iveala inca in timpul conflictului armat din 1992. Si anume, Rusia are drept scop instaurarea in R. Moldova a unui mecanism institutional permanent, care i-ar asigura R.Moldova pe termen lung rolul de satelit sau de stat din zona de influenta a Rusiei. In problema data Rusia nici nu aminteste de necesitatea lichidarii separatismului in R. Moldova. Situatia e de asa natura, incat Chisinaul e pus in fata unei dileme: a plati sau a nu plati pretul pe care il cere Moscova in schimbul incetarii sustinerii separatismului din R. Moldova.

Al doilea motiv este ca formatul extins ("5+2") include actori politici foarte importanti pe arena internationala care, participand la tratative, incep sa inteleaga adevarata esenta a problemei si scopurile reale ale Rusiei, vazandu-si mai clar si propriile interese crescande. Aceste tari constituie acea parte, a doua, a balantei politice de care Moldova ar putea profita, promovandu-si interesele. In formatul extins Moldova capata in sfarsit sansa de a fi ascultata si auzita, avand si posibilitatea de a influenta procesul, cat de putin. Anume in acest format Moldova ar putea reduce presiunea Rusiei si ar putea obtine un sprijin mai important din partea Occidentului, nu doar in aceasta problema. Formatul "5+2" constituie o platforma ce ar permite Chisinaului sa influenteze si asupra rezolvarii altor chestiuni din politica externa care ar fi de asemenea in interesul Republicii Moldova. Acest format e bun si fiindca in el participa SUA: in cazul daca UE va ceda in anumite probleme Rusiei, SUA s-ar putea situa de partea R.Moldova, adica i-ar putea oferi sprijin, acesta fiind extrem de important in contextul scopurilor neconvenabile R.Moldova, scopuri pe care le urmareste Rusia in problematica transnistreana.

Pentru Moscova nu are rost sa fie "rezolvat" conflictul, daca el nu se rezolva in folosul Rusiei. Oricum, Moscova are in maini mai multe atuuri, iar promisiunile conducerii moldave privind neutralitate nu o impresioneaza prea mult. De fapt, Rusia nici nu are nevoie de neutralitatea R.Moldova. Ea are nevoie de o R.Moldova loiala, care sa aiba in echipa sa un rol de subordonat in cadrul campaniei antioccidentale pe care Moscova o va desfasura dupa consolidarea pozitiilor sale in CSI. Rusia nu are nevoie de o R.Moldova in componenta Uniunii Europene, ci de o R.Moldova condusa de Moscova. Anume in acest scop Rusia are nevoie de un mecanism care, desi numit oficial federalizare, in realitate va insemna un sistem de confederatie, in conceptia pe care o propune partea rusa. O confederatie presupune, pe langa multe alte aspecte, si necesitatea prezentei militare a Rusiei in R. Moldova, sub orice forma: forte pacificatoare, aliati, aparatori, grupare anti-terorista "comuna", grup de interventie urgenta din partea CSI, grup anti-trafic etc. In aceasta chestiune va fi folosita o imaginatie fara limite. E limpede insa, ca Chisinaul nu are nevoie de armate rusesti in R. Moldova, armate pe care Moscova si le doreste foarte mult pe teritoriul republicii. Si tot atat de clar e faptul, ca nu exista niste premize obiective, firesti, pentru federalizarea R. Moldova.

Despre federalizare

Mai intai sa convenim ce inseamna federalizare si in care cazuri se recurge la ea. Federalizarea poate fi definita ca o metoda de guvernare, in cadrul careia suveranitatea constitutiei este departajata intre centru (puterea de guvernare centrala) si componentele politice (regiuni) ale tarii. Adica, puterea in stat este impartita intre puterea centrala, nationala, si cea regionala. E o definitie destul de generala, insa suficient explicita pentru a putea face fata intrebarii: de ce e nevoie de federalizare?

Asadar, cateva raspunsuri:

a) pentru a detine un control cat mai eficient asupra teritoriilor foarte extinse;
b) pentru asigurarea convietuirii formatiunilor teritoriale care apartin unor traditii religioase, etnice, culturale, istorice si de alt gen, diferite (ca in cazul Rusiei, Suediei, Belgiei);
c) in anumite cazuri federalizarea se poate impune in urma unor evenimente istorice, fiind necesara pentru unificarea unor formatiuni teritoriale populate de catre un singur grup etnic si cultural care s-au dezvoltat separat si in paralel - de regula, pe teritorii imense (de marimea SUA, a Germaniei, Marii Britanii).

Adica, prin definitie federalizarea are drept scop sporirea eficientei si a gradului de loialitate reciproca in cadrul guvernarii unui stat. Referitor la R. Moldova, federalizarea nu poate contribui nici la sporirea eficientii si nici a loialitatii - dimpotriva, poate restrange aria de aplicare a acestor principii. R.Moldova e o tara prea mica. Ea poate fi condusa foarte eficient si de catre o singura conducere. Iar crearea altor structuri de stat, duce la marirea cheltuielilor pentru functionarii de stat si reduce din eficienta conducerii de stat. In conditiile statelor in curs de dezvoltare, precum e R. Moldova, cand inca nu exista traditii democratice, institutii de stat consolidate si bine ajustate, federalizarea poate incuraja aparitia unor clanuri religioase, poate duce la abuzuri si incalcari, poate diminua securitatea statului in fata presiunilor din afara, poate crea disensiuni intre elemente sociale iresponsabile si poate mari posibilitatea aparitiei separatismului.

Acceptand federalizarea, Chisinaul practic ar legifera separatismul. Deoarece, niste eventuale legi federale ar impiedica R. Moldova sa preia controlul administrativ si politic asupra malului stang al Nistrului in localitatile controlate de Tiraspol. Mai mult decat atat, federalizarea ar permite sporirea controlului cetatenilor si functionarilor din Federatia Rusa, care se prezinta drept lideri ai malului stang, asupra optiunilor politice ale R.Moldova, atat in plan intern, cat si pe arena internationala. Totodata, s-ar forma un precedent care ar provoca destramarea tarii in continuare, contribuind la incurajarea tendintelor separatiste la sudul tarii. Pentru a-si mentine conducerea asupra tuturor zonelor sale, astazi R.Moldova are suficiente responsabilitati si posibilitati administrative. Regiunile tarii sunt prea mici pentru a se impune in calitate de republici si pentru a continua sa functioneze eficient ca unitati economice. E nevoie doar de sporirea autonomiei regionale, creand conditii pentru dezvoltarea lor economica.

In cazul Transnistriei acordarea de statut federal nu urmareste apararea intereselor unui anumit grup etnic, deoarece populatia din stanga Nistrului reprezinta aceeasi componenta etnica precum restul teritoriului R. Moldova. Daca incearca cineva sa insiste ca functionarii de la Tiraspol ar fi in stare sa apere mai bine interesele cetatenilor R.Moldova de etnie rusa din stanga Nistrului, atunci ar aparea intrebarea legitima ce e de facut cu etnicii rusi care locuiesc in dreapta Nistrului? Daca interesele lor sunt aparate de Chisinau, in cazul dat de ce Chisinaul n-ar fi in stare de asemenea sa aiba grija si de rusii de pe malul stang? De asemenea, apare intrebarea, reiesind din logica respectiva, cum vor fi aparate interesele etnicilor moldoveni si rusi de pe malul stang? Daca malul stang ar fi populat preponderent de catre un alt grup etnic decat cel moldovenesc, atunci partasii federalizarii ar fi mult mai tari pe pozitii. Insa oricum n-ar fi in stare sa justifice cauzele economice si scopurile unei asemenea departajari.

In pofida argumentelor aduse in acest articol, exista multi actanti politici care au incercat si mai incearca sa convinga Moldova ca federalizarea e singura solutie pentru reglementarea conflictului. Mai demult astfel de idei erau emise de functionari din SUA, OSCE si din unele tari europene. Pentru a intelege motivele unor astfel de propuneri, trebuie sa intelegem cultura politica a Occidentului, care se bazeaza pe compromisul politic. Reprezentantii acestor sisteme s-au obisnuit cu faptul ca federalizarea este doar unul din mecanismele prin care se poate recurge la compromis, fara ca un astfel de compromis sa puna in pericol statalitatea acestor tari. Dupa cum ne arata evenimentele si experienta de dupa prabusirea Uniunii Sovietice, chiar si expertii occidentali specializati in chestiuni ce tin de spatiul post-sovietic nu intotdeauna inteleg pe deplin procesele care au loc in aceasta zona. Drept dovada e neintelegerea tot mai pronuntata din partea expertilor, cercetatorilor stiintifici occidentali a motivelor pentru care miscarile anterioare de democratizare in America Latina, in Europa Centrala si de Sud au avut, cu preponderenta, succes, iar fostele republici ale URSS revin la diverse forme ale puterii autoritare. Dar anume componentele autoritarismului, dintre care mentionam nivelul scazut al culturii politice, ramasitele identitatii sovietice care domina identitatile noi, inca neformate, dezlanate, relatiile neformale, individuale si institutionale, intre functionarii tarilor post-sovietice etc., determina potentialul de criza pe care il si contine federalizarea pentru R. Moldova.

Reiese ca federalizarea este impusa R.Moldova in ciuda faptului ca e total neconvenabila pentru o tara atat de mica precum e R. Moldova. Asadar, precum spuneam si in titlu, nu exista premize firesti pentru federalizarea Moldovei. La ora actuala, a-i impune Moldovei federalizarea e ca si cum i-ai da unui om cu dureri de cap, o carja, convingandu-l ca pe el de fapt il doare piciorul. Trebuie sa ne intrebam de ce se fac presiuni atat de mari asupra republicii. Cand vom afla motivele presiunii, vom intelege ca federalizarea R.MoldovA ii este necesara anume Rusiei, care ar capata astfel un mecanism institutional ce i-ar permite sa transforme Chisinaul in satelit al Moscovei. In cazul federalizarii, de fapt, R.Moldova si-ar ceda suveranitatea unei alte tari, Rusiei, care mai are si un sistem de conducere autoritar. Reiesind din experienta empirica si din cercetarile teoretice, se creeaza o situatie care va face posibila exportarea de catre Rusia, in Moldova, a elementelor sistemului sau politic. Ca rezultat, federalismul va avea cel putin patru consecinte negative pentru R. Moldova:

1) pierderea treptata, dar deplina, a suveranitatii si revenirea la un fel de Uniune Sovietica-hibrid, creata de Rusia;
2) cresterea autoritarismului care, in conditiile unei societati mai pronuntat agrare in Moldova decat in Rusia, se poate transforma in totalitarism;
3) intreruperea si blocarea miscarii de integrare in organizatiile si institutiile europene, inclusiv in UE;
4) necesitatea (impusa!) de a sustine politica externa a Rusiei vis-a-vis de Occident, aceasta politica fiind una de confruntare, mai ales in raport cu SUA.

In afara de punctele enumerate, federalizarea va incetini si va reduce fluxul de investitii occidentale si va duce la un regres economic al R. Moldova, adica la scaderea nivelului de trai al cetatenilor republicii. Trebuie sa tinem cont si de faptul ca si Rusia are nevoie de investitiile care ii sunt necesare R.Moldova.

Cumparand cioara de pe gard

Nu incape nici o indoiala ca istoria si experienta empirica sunt niste surse de cunostinte foarte utile pentru politicieni si cercetatori. Sa luam drept exemplu modul cum narcisismul francez si proasta pregatire de vizita in Rusia i-au jucat o farsa presedintelui Frantei. Dorinta de a obtine o pozitie de lider a dus la aceea ca documentul cu Rusia a fost practic coordonat de Franta in numele UE, presedintele francez renuntand la experienta si cunostintele SUA privind problematica Rusiei, renuntand si la experienta altor tari din Uniunea Europeana. Din cauza unei "traduceri inexacte" UE si Georgia se ciocnesc de refuzul Rusiei de a evacua fortele militare rusesti. Aceasta greseala a UE si a Georgiei ar trebui sa fie o buna lectie pentru R. Moldova.

Varianta rusa a federalizarii Moldovei seamana mai mult cu o confederatie, fapt care trebuie sa ne puna in garda. R. Moldova ar putea folosi experienta diplomatilor occidentali - experienta care ei ii lipseste, - pentru a evita lapsusurile de genul celor pe care le-a comis presedintele francez. In cazul evocat mai sus, Franta nu a dorit sa utilizeze experienta colegilor sai din UE. Pe de alta parte, Chisinaul nu trebuie sa mizeze doar pe Occident, ci sa aiba in vedere si interesele unor actori politici occidentali, inclusiv in contextul posibilei lor dorinte de a ceda in fata Rusiei. In situatia creata, trebuie sa tinem cont de faptul ca UE ar putea recurge la cedari serioase, in special in problema federalizarii. R. Moldova trebuie sa le explice partenerilor sai europeni ingrijorarile si temerile sale in legatura cu aceasta chestiune.

Daca unele tari ale UE nu vor dori sa sustina Chisinaul, acesta ar trebui sa se opuna incercarilor unor actanti politici occidentali de a convinge R. Moldova sa cedeze Rusiei in problema federalizarii. In acest scop trebuie folosite ambasadele Republicii Moldova in Europa de Vest si e necesar sa fie creat un lobby convingator in Bruxelles si in capitalele UE, pentru explicarea punctului de vedere al partii moldave. Creandu-si aliati si partasi printre diferite tari membre ale UE, R. Moldova isi va spori considerabil sansele de a reduce eficacitatea lobby-ului rusesc in Bruxelles. Si societatea civica moldoveneasca detine un potential serios in vederea generarii unor idei si posibilitati de raspandire si promovare a interpretarilor si intereselor Republicii Moldova. Cu toate ca a facut unele declaratii cu privire la necesitatea activizarii societatii civice, conducerea tarii nu depune eforturi pentru a intari legaturile de colaborare cu societatea civica.

Pentru a se opune unei posibile presiuni din partea UE in vederea acceptarii ideii de federalizare, R. Moldova ar putea apela la ajutorul SUA. Si invers, daca Washingtonul va insista ca Moldova sa ia decizii ce contravin propriilor interese, trebuie facute incercari de a neutraliza eventuala presiune americana, cu ajutorul UE. Activitatea ambasadelor in acest sens si orice alte forme de lobby in Occident sunt foarte importante, mai ales in SUA.

R. Moldova insa e pasiva la acest capitol, si nu intotdeauna doar din cauza diplomatiei moldovenesti. Este foarte important rolul guvernarii de la Chisinau in sporirea eficacitatii acestui instrument al politicii externe. In istoria fiecarei tari sunt perioade, in care exista anumite prioritati. Lupta in jurul R.Moldova si cea de pe continent se desfasoara prin intermediul diplomatiei. Astazi pentru R. Moldova e o prioritate absoluta necesitatea unui contingent de diplomati puternic, numeros, care ar promova si apara interesele Moldovei. Republica Moldova are nevoie de diplomati care ar putea si ar sti cu cine si cum sa comunice, incat sa se tina cont de pozitia Moldovei, diplomati care ar cunoaste bine cultura si limba tarilor unde se afla si care ar cunoaste detaliat conjunctura politica, avand talentul de a-si prezenta clar punctul propriu de vedere in contextul valorilor tarii respective.

Este imposibil, de exemplu, sa fim eficienti intr-o tara uriasa precum e SUA, avand doar cativa oameni in ambasada. E foarte importanta si calitatea personalului diplomatic care lucreaza peste hotare. Iar pentru a atrage creierele cele mai bune in diplomatia moldoveneasca, sunt necesari diferiti factori stimulenti, nu doar financiari. Nu pot aparea idei intr-un mediu in care initiativa nu e incurajata, ci blocata si unde exista obisnuinta de a lucra mecanic, potrivit unor indicatii si ordine.

Pentru a face o cumparatura buna, sunt necesare cunostinte despre marfa procurata. Viitorul Republicii Moldova se decide in sfera diplomatiei, cu instrumentele diplomatiei si de catre diplomati. Pentru a-si influenta viitorul, R. Moldova are nevoie de diplomati de cel mai inalt nivel profesionist, sau de diplomati care macar sa nu le fie inferiori adversarilor in jocul diplomatic. In caz contrar, Chisinaul din nou va da vrabia din mana pe cioara de pe gard: "solutionarea conflictului" se va solda cu o federalizare care va presupune o dependenta si mai mare de Rusia si disparitia perspectivei de a intra in UE, iar federatia va deveni confederatie.

Dumitru MANZARARI, cercetator asociat in cadrul Institutului Dezvoltarii si Initiativelor Sociale "Viitorul"