Politic

Oraşul Bălţi nu va consemna „Ziua ocupaţiei sovietice"

În oraşul Bălţi nu vor fi organizate nici un fel de acţiuni pentru consemnarea zilei de 28 iunie, care a fost numită prin decret prezidenţial „Zi a ocupaţiei sovietice".
DECA-press, 28 iunie 2010, 09:47

O declaraţie în acest sens a fost făcută de Aleksandr Usatâi, viceprimarul oraşului Bălţi, pentru ziarul local „Gazeta".

Potrivit oficialului bălţean, primăria nu dispune de nici un act normativ adoptat care ar reglementa consemnarea acestei zile, dar şi termenii sunt restrânşi pentru organizarea unor acţiuni. „În oraşul nostru multinaţional, administraţia locală a luat parte şi va participa în continuare la acţiunile de comemorare a victimelor represiunilor politice, care sunt organizate, de regulă, în primele zile ale lunii iulie", a spus Usatâi.

În acelaşi timp, viceprimarul Usatâi, care a fost ales în această funcţie în 2007 pe listele PCRM, a declarat că decretul lui Mihai Ghimpu ar putea scinda societatea şi poartă un caracter vădit politic. „Organizarea unor acţiuni publice în ziua de 28 iunie ar putea conduce la confruntări în oraş", a mai spus Aleksandr Usatâi.

Amintim că la 24 iunie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat un decret prin care a declarat ziua de 28 iunie 1940 drept „Zi a ocupaţiei sovietice". În decret se cere Rusiei să-şi retragă imediat armatei din Transnistria şi se dispune organizarea unor acţiuni de comemorare a victimelor regimului sovietic de ocupaţie, inclusiv coborârea în bernă a drapelului de stat de pe instituţiile publice.


© DECA-press. Toate drepturile rezervate. Redistribuirea sau republicarea stirilor este interzisa fara acordul in scris al Agentiei DECA-press.

 

T