Politic

În actuala campanie electorală se înregistrează un număr fără precedent de încălcări, AMN

Partidul „Alianţa Moldova Noastră" (AMN), susţine că în actuala campanie electorală se înregistrează un număr fără precedent de mare de încălcări, transmite Info-Prim Neo.
Info-Prim Neo, 19 februarie 2009, 17:26

2009-02-19/16:27/ Chisinau (IPN) „Numărul şi amploarea încălcărilor comise în startul campaniei electorale de către Partidul Comuniştilor şi aliaţii lui, de către cartelul mediatic roş-oranj şi autorităţile statului utilizate de către actuala guvernare în interesele electorale este atât de mare, încât toate partidele de opoziţie împreună nu au capacitate suficientă pentru a le documenta şi a le fixa la organele electorale", a declarat joi, 19 februarie, într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al AMN, Victor Osipov, care este şi concurent electoral pe lista formaţiunii.

Potrivit lui, AMN s-a văzut nevoit să suplimenteze echipele de jurişti care se ocupă de evaluarea acestor cazuri şi de redactarea contestaţiilor care urmează a fi depuse la organele electorale. Osipov a mai spus că AMN a depus deja aproape douăzeci de contestaţii la Comisia Electorală Centrală (CEC) şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), reclamând multiple încălcări, precum ar fi utilizarea factorului administrativ sau abuzul în serviciu de către partidul de guvernare şi PPCD. Alte sesizări sunt în proces de elaborare şi urmează a fi depuse în curând. Totodată formaţiunea examinează posibilitatea de a acţiona în Instanţa de Judecată refuzul CEC de a examina sesizarea privind încălcarea Codului electoral de către PCRM prin începerea campaniei electorale înainte de startul oficial al acesteia.

Una dintre cele mai recente încălcări, invocate de AMN, este faptul că la 18 februarie preşedintele comisiei parlamentare juridice, Vladimir Ţuran, a apărut într-o conferinţă de presă alături de membrul CEC, Valentin Vizant. „Vladimir Ţurcan care este şi concurent electoral pe lista PCRM, şi membrul CEC Valentin Vizant şi-au susţinut reciproc poziţiile şi au dat inte rpretări legislaţiei electorale. Or, acest lucru este o atribuţie exclusiv a Parlamentului", a spus Osipov.

Alianţa Moldova Noastră mai reclamă că demnitarii de pe listele PCRM fac abuz de funcţiile lor pentru a-şi face campanie electorală. Astfel, preşedintele parlamentului, Marian Lupu, ar fi întrerupt procesul de studii în una din instituţiile de învăţământ din Bălţi, elevii fiind scoşi de la lecţii pentru a participa la o întâlnire cu spicherul, iar liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-ar fi folosit de funcţia de preşedinte pentru a face agitaţie electorală la deschiderea unui centru medical din Ceadâr-Lunga. Preşedintele le-ar fi amintit cetăţenilor de acolo că la alegerile din 2005 le-a dat 30 mln lei pentru reconstrucţia unui singur bloc, iar ei au dat PCRM doar 15 la sută din voturi.

„În afară de aluzia directă la coruperea electoratului - „vă dăm mai mulţi bani, dar să daţi mai multe voturi", putem considera acest lucru şi o formă de şantajare a alegătorilor, pentru că în sens invers asta ar însemna - „dacă nu ne daţi voturi, nu veţi primi bani", a comentat Victor Osipov.

AMN a depus şi o serie întreagă de sesizări privitor la încălcarea legislaţiei electorale şi a normelor deontologice de către mai multe instituţii mass-media, în special televiziuni, inclusiv cea publică. În opinia AMN, acestea favorizează concurenţii electorali ai PCRM şi PPCD şi fac publicitate electorală atât deschisă, cât şi mascată în buletinele de ştiri.

Deocamdată organele electorale nu au luat în consideraţie niciuna din sesizările depuse de AMN, ceea ce în opinia formaţiunii demonstrează nivelul excesiv de politizare al acestora. AMN promite că va continua şirul contestaţiilor şi va depune atâtea sesizări, câte va reuşi fizic.

T