Politic

Autoritatile Gagauziei se indoiesc de corectitudinea numarului de alegatori prezentat de CEC

Autoritatile Gagauziei sint ingrijorate de specificitatile mecanismului electoral al apropiatelor alegeri parlamentare. Despre aceasta s-a discutat marti, in cadrul unei conferinte de presa a bascanului Mihail Formuzal.
INFOTAG, 24 martie 2009, 17:50

Comrat, 24 martie ( INFOTAG ). Dupa cum transmite INFOTAG cu referire la site-ul celei mai mari miscari din autonomie, "Edinaia Gagauzia", bascanul a mentionat ca "ingrijorarea este provocata de cifra de 128 mii de alegatori, care au fost determinata in listele electorale pentru Gagauzia de catre Ministerul Dezvoltarii Informationale si Comisia Electorala Centrala".

Formuzal nu a exclus faptul ca "votarea dupa acest indicator ar putea duce la sabotarea alegerilor sau la falsificarea rezultatelor". Potrivit datelor sale, numarul alegatorilor participanti la votare de pe teritoriul autonomiei constituie in medie 50-60 mii de persoane, pe cind in liste sint inregistrate 94 mii de persoane.

"In listele electorale ale ministerului figureaza numele unor persoane care de mai mult de cinci ani si-au schimbat cetatenia si nu vor putea vota sau au decedat. Baza electronica a ministerului este analizata in teritoriu si rezultatele deja obtinute arata ca numarul alegatorilor pe teritoriul autonomiei ar putea fi cu mult mai mic", a spus bascan.

Potrivit lui, "activitatea civila a populatiei Gagauziei este intotdeauna mai mare decit in orice regiune a republicii".

"Pentru noi este foarte important faptul ca si la aceste alegeri sa aratam o activitate civila inalta", a mentionat Formuzal.

Acesta a atras atentia reprezentantilor mass-media ca in acest an pe teritoriul autonomiei activeaza ca niciodata un numar mare de reprezentanti ai diferitelor miscari politice, care participa in lupta pentru putere, si a propus elaborarea unor spoturi video si audio cu scopul ridicarii nivelului de activitate civila a cetatenilor Gagauziei.

T