Economic

Parlamentul demonopolizează exportul de deşeuri de metale

Toţi agenţii economici ce deţin licenţă de a strânge şi comercializa metale vor putea în curând să exporte deşeuri de metale, potrivit unei legi adoptate în prima lectură de Parlament.
Info-Prim Neo, 6 iulie 2011, 12:02

Unul dintre autorii proiectului, liberalul Mihai Ghimpu, a anunţat marţi, în şedinţa Parlamentului, că "legile curente duc la monopolizarea domeniului".

"Reglementările legale din prezent împiedică concurenţa loială şi discriminează agenţii economici. Ele favorizează întreprinderea de stat SA "Metalferos", iar celelalte 70 de firme ce activează în baza licenţelor nu au condiţii pentru a-i face concurenţă", a spus Ghimpu.

Deşi au votat legea în prima lectură, deputaţii democraţi s-au arătat îngrijoraţi de consecinţele la care poate duce liberalizarea domeniului.

"Suntem conştienţi că liberalizarea favorizează dezvoltarea pieţii, însă există domenii pe care statul să le controleze riguros. Îmi pare rău că autorii iniţiativei legislative nu au examinat cauzele care au dus la sporirea controlului în acest sector în anul 2002. Atât SUA, cât şi Uniunea Europeană au efectuat la sfârșitul anilor 1990 cercetări, care indicau că Moldova nu-şi poate controla exporturile. Dumpingul efectuat de exportatorii noştri afecta piaţa internaţională. Apoi, vă aduceţi aminte de cazurile când se furau capacele de canalizare, crucile din cimitire, cablurile din ascensoare, pentru că nu era control. Mă tem că ne întoarcem la acea situaţie", a opinat deputatul democrat, Adrian Candu.

El susţine că SA "Metalferos" este extrem de profitabilă pentru stat, numai în prima parte a anului curent întreprinderea a adus 20 mil. lei la Bugetul de stat.

"În ultimii trei ani, cifra de afaceri a întreprinderii a fost de 350 mil. lei. Anul trecut aceasta a adus 80 mil. lei pentru stat. Cei care insistă asupra demonopolizării exportului de metale nici măcar nu au prezentat vreo analiză despre cum va afecta noua legislaţie veniturile la Bugetul de stat. Apoi se propune ca şi persoanele fizice să comercializeze metale, dar de unde vor fi luate aceste deşeuri sau vor fi ele impozitate", s-a întrebat el.

Fracţiunea Partidului Democrat a cerut Guvernului să prezinte la dezbaterea în cea de-a doua lectură un raport despre impactul reformei, precum şi să indice cum vor fi impozitate persoanele fizice ce vor vinde deşeuri de metale.

Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a menţionat că solicitarea democraţilor are drept scop "tergiversarea votării legii în a doua lectură".

"Relaţiile dintre agenţii economici şi persoanele fizice, precum şi metodele de impozitare sunt reglementate printr-o serie de legi. Democraţii caută pretexte pentru a nu vota legea", consideră Ioniţă.

© 2011 INFOTAG all rights reserved

 

T