Economic

Inspecţia de Stat în construcţii este îngrijorată de numărul tot mai mare al construcţiilor neautorizate

În Moldova creşte numărul construcţiilor neautorizate, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, vicedirectorul Inspecţiei de Stat în Construcţii, Vasile Radu.
INFOTAG, 7 iulie 2011, 11:36

El a menţionat că de la începutul anului au fost construite 403 de clădiri neautorizate.

"Deşi procedura de emitere a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie a fost simplificată, autorităţile publice locale continuă să încalce flagrant prevederile legislaţiei în vigoare", a menţionat el.

Potrivit lui, "autorităţile locale continuă să emită certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie în lipsa planurilor generale urbanistice, fără a solicita raportul de expertiză tehnică a obiectivelor şi fără a respecta distanţa de la reţelele inginereşti".

"În multe cazuri documentaţia de proiect se eliberează fără a ţine cont de cerinţele stipulate în certificatul de urbanism. De exemplu, majorarea regimului de înălţime, construcţii amplasate pe terenuri publice, în lipsa dreptului asupra terenului, construcţii amplasate pe reţelele inginereşti cu abateri de la documentaţia de proiect, în lipsa documentaţiei de execuţie a lucrărilor", a spus vicedirectorul.

Şeful Direcţiei organizare, sistematizare şi analiză a controlului în construcţii, Anton Barbalat, a specificat că din numărul total de construcţii neautorizate depistate de la începutul anului curent, 220 sunt în municipiul Chişinău.

"În toate cazurile au fost înmânate prescripţii şi întocmite procese-verbale, care au fost remise instanţelor judecătoreşti, care au aplicat amenzi în sumă de 154 658 lei şi a fost demolată o construcţie. În 2010 au fost depistate 1093 construcţii neautorizate. Instanţele judecătoreşti au examinat 877 dintre acestea cu aplicarea amenzilor în sumă totală de 900 mii lei", a spus el.

Pentru construcţia neautorizată persoanele fizice riscă o amendă de 2-3 mii lei, iar persoanele juridice - 7-9 mii lei.

În prima jumătate a anului 2011 în Chişinău au fost eliberate 696 de autorizaţii de construcţii, iar în total în ţară - 2562 autorizaţii.


© 2011 INFOTAG all rights reserved

 

T