Integrare europeană

Experţii europeni au prezentat strategia de reformare şi coordonare a sectorului justiţiei

Experţii Uniunii Europene au prezentat joi, în cadrul unei conferinţe, Strategia de reformare şi coordonare a sectorului justiţiei din R.Moldova.
INFOTAG, 7 iulie 2011, 17:44

Şeful echipei de experţi ai UE privind reformarea domeniului justiţiei, Dovydas Vitkauskas, a spus că pentru a avea o justiţie corectă şi imparţială în Moldova trebuie reformate toate instituţiile de drept.

"Reformele trebuie să înceapă cu poliţia, procuratura, instanţele de judecată şi cele de urmărire penală. În cadrul studiului efectuat au fost identificate cinci arii de probleme în sectorul justiţiei din Moldova", a specificat Vitkauskas.

El a menţionat că cele mai mari probleme sînt insuficienţa privind dialogul sectorial la nivel intern şi extern, interacţiunea şi coordonarea pentru sporirea eficienţei cadrului instituţional şi legislativ şi ineficienţa instanţelor judecătoreşti.

"De asemenea, am constat nereguli în ineficienţa şi independenţa investigaţiei pre-judiciare şi urmăririi penale, accesul scăzut la justiţie şi executarea justiţiei, dar şi la instrumente instituţionale, juridice şi practice de combatere a corupţiei şi impunităţii", a spus expertul.

Potrivit lui, experţii au identificat îmbunătăţiri în sectoare precum avocatura, asistenţa juridică, sistemul penitenciar, justiţia juvenilă.

"Sugerăm UE să continue acordarea către Moldova a asistenţei tehnice de dezvoltare pînă la 3-5 ani pentru reformarea justiţiei", a subliniat Vitkauskas.

© 2011 INFOTAG all rights reserved

 

T