Integrare europeană

România pledează pentru o perspectivă europeană clară a Republicii Moldova

România pledează pentru o perspectivă europeană clară a Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de către ministrul român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, în cadrul unei conferinţe de presă la Bucureşti, cu ocazia lansării Preşedinţiei poloneze a Consiliului UE.
Info-Prim Neo, 19 iulie 2011, 15:34

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României în Republica Moldova, România împărtăşeşte interesul special al Preşedinţiei poloneze pentru vecinătatea Uniunii Europene.

„Anticipăm un Summit al Parteneriatului Estic orientat spre rezultate, summit care va contribui decisiv la construirea unei abordări ambiţioase în ceea ce priveşte vecinătatea estică a UE. Această abordare este în acord atât cu viziunea Poloniei, cât şi a României, potrivit căreia este absolut necesară o perspectivă clară pentru ţările dispuse şi capabile să avanseze pe calea reformei, cum este Republica Moldova", a declarat ministrul român de externe.

Totodată, Teodor Baconschi, a declarat că această abordare este necesară pentru susţinerea consolidării valorilor democratice şi pluraliste ale Europei, precum şi pentru pentru întărirea securităţii Europei şi pentru extinderea şi diversificarea relaţiilor economice.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.

 

T