Social

CCA şi-a prezentat activitatea din ultimile trei luni

În ultimele trei luni, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) s-a întrunit în 11 şedinţe publice, au fost adoptate 59 de decizii, au fost eliberate 7 autorizaţii de emisie şi retransmisie şi au fost retrase 5 autorizaţii de retransmisie şi o licenţă de emisie. Datele au fost prezentate, joi, 21 iulie, în cadrul prezentării raportului de activitate al CCA în trimestrul doi al anului.
Info-Prim Neo, 22 iulie 2011, 10:18

Potrivit secretarului CCA, Dorina Curnic, în aceeaşi perioadă de timp consiliul a mai aprobat şi 35 de oferte noi a distribuitorilor de servicii. Retragerea celor 5 autorizaţii de retransmisie a fost efectuată la iniţiativa titularilor.

CCA , în ultimele trei luni de activitate, a elaborat şi Concepţia de reflectare a campaniei electorale, odată cu anunţarea datei alegerilor locale generale. În urma elaborării concepţiei, Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul reflectării campaniei electorale în mijloacele de informare în masă.

Totodată, pentru îndeplinirea obiectivelor de monitorizare stabilite de Codul Audiovizualului şi în conformitate cu planul de activitate din ultimele trei luni, CCA a efectuat o campanie de monitorizare la capitolul verificarea modului de executare a prevederilor privind condiţiile la licenţa de emisie, în urma căreis au fost sancţionate patru posturi de radio.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.

 

T