Social

Publicitatea băuturilor alcoolice, interzisă

Publicitatea băuturilor alcoolice, inclusiv a berii, la radio şi televiziune, dar şi publicitatea exterioară, va fi interzisă. Modificări în acest sens în Legea cu privire la publicitate au fost aprobate în şedinţa de miercuri, 27 iulie, a Guvernului.
Info-Prim Neo, 28 iulie 2011, 10:36

La baza modificărilor a stat iniţiativa legislativă a deputatului Valeriu Guma (PDM). În varianta propusă de parlamentar, urma să fie interzisă publicitatea băuturilor cu un procent de alcool mai mare de 25% şi doar în timpul zilei.

„Având în vedere că Ministerul Sănătăţii îşi propune să implementeze în Republica Moldova un mod sănătos de viaţă şi să combată fenomenele dăunătoare sănătăţii, noi am extins prevederile, incluzând şi băuturile alcoolice cu un procent de alcool etilic mai mic de 25%, adică şi berea. Totodată, publicitatea la alcool ar urma să fie interzisă pe parcursul a 24 de ore", a declarat ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi

Potrivit oficialului, estimările internaţionale arată că 60% dintre tineri sunt influenţaţi de publicitatea băuturilor alcoolice, în special a berii. Ministrul a mai spus că alcoolul reprezintă principala cauză a psihozelor alcoolice, hepatitelor, cirozelor hepatice şi mortalităţii în urma accidentelor şi că, în curând, Ministerul Sănătăţii va propune o nouă strategie de combatere a alcoolismului.

Solicitat de presă să se pronunţe pe marginea acestui proiect, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Veceaslav Ioniţa (PLDM), a declarat că salută iniţiativa, inclusiv în ceea ce priveşte interzicerea publicităţii la bere. Parlamentarul a mai spus că întotdeauna a avut o atitudine pozitivă faţă de majorarea taxelor la băuturi şi ţigări.

Proiectul aprobat de Guvern urmează să obţină şi susţinerea Parlamentului.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.

 

T