Politic

Parlamentul a ratificat protocolul moldo-ucrainean de recunoaştere reciprocă a proprietăţilor

Parlamentul a ratificat joi Protocolul moldo-ucrainean privind recunoaşterea reciprocă a proprietăţii asupra obiectivelor care până la 1 decembrie 1990 se aflau în subordinea organelor administrării unional-republicane.
INFOTAG, 29 iulie 2011, 08:25

În şedinţa Parlamentului, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Popov, a menţionat că ratificarea Protocolului va asigura baza juridică necesară pentru demararea negocierilor cu partea ucraineană pe fiecare obiectiv în parte.

"Deşi Acordul privind recunoaşterea proprietăţilor a fost semnat de părţi încă în 1994, procesul de recunoaştere a proprietăţilor este în derulare. Acesta este foarte anevoios, mai ales că orice negocieri în acest sens au fost stopate în 2006. Scopul nostru este să pregătim baza juridică pentru a putea negocia cu partea ucraineană proprietatea asupra obiectivelor la care pretindem", a spus Popov.

Potrivit lui, "Rada ucraineană încă nu a ratificat Protocolul, pentru că a ieşit în vacanţă de două săptămâni".

"Nu văd de ce Rada nu ar ratifica documentul în septembrie, odată ce el are avizele tuturor comisiilor", a adăugat Popov.

Viceministrul a specificat că, în urma negocierilor de până în 2006, Kievul a recunoscut dreptul de proprietate al RM asupra a 30 de obiective de pe teritoriul ucrainean.

"Litigiile dintre noi ţin, în special, de dreptul de proprietate asupra barajului hidro-electric de la Nevodnestrovsk şi carierele de pietriş de la Cernăuţi şi Pervomaisk", a specificat Popov.

Protocolul a fost ratificat prin votul a 53 de deputaţi, deputatul neafiliat Mihai Godea a votat împotrivă, motivând că "nu este sigur că Ucraina va ratifica Protocolul fără de a impune anumite condiţii în defavoarea RM".

© 2011 INFOTAG all rights reserved

 

T