Politic

Documentele pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte pot fi depuse pînă la sfîrşitul zilei de vineri

Vineri la miezul nopţii expiră termenul de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte. Despre aceasta se spune în comunicatul Comisiei speciale pentru alegerile preşedintelui R. Moldova, transmis pentru agenţia INFOTAG.
INFOTAG, 21 mai 2009, 17:05

Chişinău, 21 mai ( INFOTAG ). În ajun parlamentul nu a putut alege preşedintele. În cadrul votării de miercuri Zinaida Greceanîi a obţinut 60 de voturi din partea fracţiunii Partidului Comuniştilor, necesarul fiind de 61 de voturi. Contracandidatul său, medicul neurochirurg Stanislav Groppa, nu a obţinut nici un vot. Ambii candidaţi au fost înaintaţi de Partidul Comuniştilor. Acest lucru ţine de faptul că, potrivit legislaţiei, alegerile trebuie să se desfăşoare pe bază alternativă, iar opoziţia a refuzat să participe la alegeri. Cele trei fracţiuni din opoziţie, care deţin 41 de mandate din totalul de 101, nu au participat la alegeri şi au părăsit sala de şedinţe.

Miercuri parlamentul a fixat data de 28 mai pentru alegeri prezidenţiale repetate şi a creat o nouă comisie specială pentru desfăşurarea acestora. Potrivit legislaţiei, comisia primeşte documentele pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte. Legislaţia prevede că persoana candidat la funcţia de preşedinte al RM poate fi înaintată de ea însăşi, susţinută de cel puţin 15 deputaţi, sau de un grup de cel puţin 15 deputaţi.

În ajun liderul Partidului Comuniştilor, preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin a declarat că PCRM din nou va înainta candidatura premierului Zinaida Greceanîi. El a confirmat că un grup de deputaţi comunişti vor înainta şi un candidat alternativ, însă acesta încă nu a fost determinat.

T