Politic

Diacov cedează primele locuri pe lista PDM echipei lui Lupu

Dumitru Diacov cedează conducerea Partidului Democrat (PDM) şi primele locuri pe lista electorală a formaţiunii echipei lui Marian Lupu. Decizia a fost anunţată astăzi, 17 iunie, într-o conferinţă de presă.
Info-Prim Neo, 17 iunie 2009, 16:47

2009-06-17/15:53/ Chisinau (IPN) „E timpul ca în partid să vină o altă generaţie de politicieni, oameni noi, necompromişi, inteligenţi, responsabili, echilibraţi cu soluţii pentru viitorul ţării”, a spus Dumitru Diacov.

„Acest proiect nu este un satelit al comuniştilor, ci un proiect inedit al două persoane: Marian Lupu şi Dumitru Diacov”, susţine preşedintele PDM.

Deşi a purtat negocieri cu mai multe partide, Marian Lupu spune că a acceptat oferta PDM pentru că „este singurul partid care a dat dovadă de maturitate politică, a stabilit reguli transparente de joc şi este gata de o schimbare de generaţii”, a spus Marian Lupu.

Consiliul Naţional al PDM l-a ales, la 17 iunie, pe Igor Corman (ambasador, rechemat recent din Germania) în calitate de vicepreşedinte al partidului, iar pe Valeriu Lazăr (ex-ministru al economiei) – secretar.

De asemenea, a fost aprobată lista electorală a PDM. În capul listei va fi Marian Lupu, urmat de Valeriu Lazăr, Igor Corman, Andrei Popov (directorul Asociaţiei pentru Politică Externă) şi Adrian Candu (de asemenea, din echipa lui Lupu).

Dumitru Diacov este pe locul 6, Oleg Serebrian – pe locul 7, iar Oazu Nantoi – pe 15.

Discuţiile purtate cu alte partide de centru (PSD şi UCM) nu s-au soldat cu succes. Totuşi, Marian Lupu nu neagă posibilitatea continuării acestora, dar nu pe baza listei electorale. Liderul nu mizează pe conducerea acestor partide, ci pe sprijinul oamenilor din teritoriu.

Dacă va accede în Parlament, PDM va înainta propriile candidaturi la funcţiile de şef al statului, spicher şi prim-ministru, a spus Lupu. Negocieri cu partidele de dreapta sau stânga pe aceste candidaturi nu se vor purta. „Va fi alegerea lor să le accepte sau nu”, a menţionat Marian Lupu.

PDM va susţine şi în continuare valorile social-democrate de centru-stânga. Marian Lupu promite că obiectivele principale şi sloganul PDM în campania electorală vor fi ambiţioase, dar sănătoase, şi vor fi făcute publice într-o altă conferinţă de presă.

T