Politic

PD propune crearea unui consiliu de cooperare anticriză

Partidul Democrat (PD) propune crearea unui Consiliu de cooperare anticriză, care va elabora un program ce ar permite depăşirea situaţiei de criză economică în care se află republica.
INFOTAG, 29 iunie 2009, 18:01

Chişinău, 29 iunie ( INFOTAG ). Despre aceasta a comunicat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, ex-speakerul Marian Lupu, care este primul pe lista electorală a PD.

După cum relatează agenţia INFOTAG, el a spus că la crearea acestui consiliu sînt invitate să participe toate partidele şi organizaţiile societăţii civile care pot propune soluţii şi idei pentru depăşirea crizei.

În opinia sa, campania electorală nu trebuie să afecteze capacitatea ţării de a face faţă crizei. "Indiferent de faptul că în luna iulie ne vom afla în campania electorală, elaborarea programului trebuie să fie finalizată pînă la începutul lunii august", a spus Marian Lupu.

În opinia sa, nici un partid din Moldova nu are capacitatea de a elabora de unul singur un program anticriză ce ar fi susţinut de întreaga societate, de aceea în acest sens este necesar un consens naţional.

"Elaborarea acestui program ţine de interesul naţional şi de aceea el nu trebuie să aibă culoare politică", a spus ex-speakerul.

Marian Lupu a menţionat că, în cazul în care alte partide vor refuza invitaţia PD, democraţii vor elabora programul împreună cu societatea civilă, "dar în acest caz acesta va fi programul PD şi al societăţii civile, şi nu al tuturor partidelor".

Ex-ministrul economiei, ex-vicepremierul Alexandru Muravschi, a declarat că "economia e o parte importantă a politicii, dar nu trebuie să fie ostaticului politicului". El a spus că PD are suficienţi specialişti pentru elaborarea programelor de acest gen, dar el nu trebuie să fie programul unui partid, ci al întregii societăţi.

PD a menţionat că deocamdată nu a discutat problema cu nimeni, dar aşteaptă răspunsuri la invitaţia sa în cel mai scurt timp posibil.

 

T