Social

Studiu de caz: Moldova 1, 03 iulie 2009, Mesager, 21-00.

Material realizat de Sergiu Moraru. Prezentator: Vadim Stângaciu
CIJ, 6 iulie 2009, 17:11

Prezentator: Morţii învie: doi bărbaţi din Ciuciuleni, Hanceşti, despre care opoziţia spune că au votat pe 5 aprilie, deşi sunt decedaţi, sunt vii şi nevătămaţi. Primarul localităţii, Maria Bezer, învinovăţită şi ea că a votat de două ori,  spune că acest lucru a fost ticluit intenţionat pentru că ea susţine Partidul Comuniştilor.

 

Reporter: Maria Bezer  spune că după alegerile parlamentare din 5 aprilie  mai mulţi reprezentanţi locali de la partidele de opoziţie au învinuit-o că a comis mai multe fraude electorale.

Insert 1

Maria Bezer, primarul satului Ciuciuleni: Mi s-au adus nişte învinuiri că cineva Buza Vasile din biroul 25 ar fi votat pe liste electorale dar este decedat. De fapt cetăţeanul respectiv este în viaţă şi a participat la alegeri. Alt Buza Vasile din sectorul 28 care la fel e în viaţă şi a participat la alegerile parlamentare.

Primarul nu precizează nici numele persoanei sau persoanelor care i-au adus învinuiri şi nici forma acestor învinuiri: scrisă (declaraţie sau alt document) sau orală (învinuiri personale din partea unor consăteni). Deşi pretinde să efectueze o investigaţie, reporterul prezintă drept adevăr ceea ce spune primarul, nu cere vreo dovadă a învinuirilor şi nu consideră necesar să afle de la reprezentanţii opoziţiei dacă într-adevăr au făcut asemenea învinuiri şi dacă Vasile Buza este singurul nume pe care l-au menţionat ei. El merge să se convingă că persoana pe care primarul o consideră vie, este vie.

Reporter: Am vrut să ne convingem dacă cei doi bărbaţi din Ciuciuleni într-adevăr sunt în viaţă şi au votat în ziua de 5 aprilie. Primul bărbat pre nume Vasiel Buza are 76 de ani. L-am găsit ocupat prin grădina de lângă casă. La întrebarea noastră dacă a votat, a rămas foarte mirat.

Insert 2

Buza Vasile: Dapî da, pe data de 5 aprilie m-am dus şi am votat, da cum mortul să iasă din groapă şi să se ducă să voteze? Sînteţi nebuni? Acela, eu să-l ştiu care, l-aş da la procuratură să-l judece, pe cel care a spus că eu îs mort şi am votat. Ei să nu facă politică falşă, ei trebuie, dacă vor să fie nacialnici, dacă vor să fie capu’ ţării, apoi trebuie să vorbească drept, să nu spuie minciuni la oameni.

De menţionat că nici Buza Vasile nu ştie cine l-a declarat mort. Spunând “Ei să nu facă politică falşă... dacă vor să fie capu’ ţării” el pare să se refere la opoziţie în general, nu la oameni concreţi din satul lui. S-ar putea să fi aflat şi el de la reporter că cineva îl consideră mort.   

Reporter: Pe cel de-al doilea bărbat cu acelaşi nume Vasile Buza nu l-am găsit acasă. Am discutat încă cu unul dintre membrii biroului electoral din Ciuciuleni, reprezentant din partea AMN, care a lansat învinuiri despre fraude la alegerile parlamentare. Ecaterina Poparcea, care a luat parte la întocmirea listelor electorale,  a acceptat cu greu să vorbească. În cele din urmă a recunoscut că în ziua alegerilor la Ciuciuleni nu au fost  înregistrate mari nereguli.

Deşi nu l-a găsit acasă, reporterul nu pune la îndoială că cel de-al doilea Vasile Buza e viu, şi nu ne spune dacă în acest sat cu 5000 de locuitori există şi persoane decedate care s-au numit Vasile Buza. Interesul reporterului pentru tema “morţilor înviaţi” se epuizează. Nu este clar dacă remarca “reprezentant din partea Alianţei Moldova Noastră, care a lansat învinuiri despre fraude la alegerile parlamentare” se referă şi la Ecaterina Poparcea sau doar la AMN în general.

Insert 3

Ecaterina Poparcea: “Cât eu unde am fost, chiar şi prin sat am fost cu urna, nu am observat, am avut lista conform de aici de la secţia de votare la cine oameni să ne ducem.

Reporter: Careva fraude?

Ecaterina Poparcea: Nu, nu am observat. Ei, poate la liste, de pildă mai erau oameni care familia era scrisă aşa, dar anul nu corespundea.

Reporter: Primarul de Ciuciuleni Ecaterina Bezer susţine că ea însăşi a fost acuzată că ar fi  votat de două ori.

Insert 4

Maria Bezer: Altă învinuire a fost că eu personal am votat de două ori, la două birouri de votare, ceea ce nu a fost aşa. Eu am votat la biroul 28 din sectorul de unde vin de fapt şi sovestea nu-mi permite ca să merg la aşa lucrui murdare. De fapt primarul este exemplu localităţii

Iarăşi, reporterul nu prezintă telespectastorilor şi opinia celor care i-au adus învinuiri doamnei Bezer, încheindu-şi reportajul cu o veritabilă pledoarie electorală în favoarea PCRM, făcută de primarul simpatizant al comuniştilor:

Reporter: Maria Bezer susţine că toate aceste învinuiri nefondate vin din dorinţa opoziţiei locale de a ajunge la putere.

Insert 5

Maria Bezer: Setea de putere se urmăreşte, de doi ani sunt primar, n-am văzut nici un reprezentant al altui partid în teritoriu, decât vin deputaţi din partea Partidului Comuniştilor, doi ani de zile am fost susţinută anume de partidul respectiv, se interesează cum mergre viaţa în localitate, cetăţenii vin la audienţă, sunt susşinuţi, sunt ajutaţi, pe ceilalţi îi vedem doar în campania electoralîă, când se promit nişte lucruri...

Concluzii: materialul în cauză este marcat de carenţe de ordin profesional şi etic, fiind tendenţios, partizan, urmărind scopul să prezinte opoziţia în lumină negativă. Obiecţiile opoziţiei din Ciuciuleni au rămas necunoscute. Reporterul încearcă să demonstreze nu ceea ce spune opoziţia, ci ceea ce spune primarul că spune opoziţia, fapt care subminează credibilitatea reportajului. Prin materialul respectiv, Moldova 1 încalcă în mod flagrant Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova.

 

****

Studiul de caz apare în cadrul Proiectului de monitorizare a mass-media audiovizuale în campania pentru alegerile parlamentare anticipate 2009, implementat de Centrul Independent de Jurnalism în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte COALIŢIA 2009. Proiectul este finanţat de National Endowment for Democracy. Opiniile exprimate în rapoarte aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorului.

 

 

 

 

T