Politic

PLDM: Actualul guvern nu trebuie să recite versuri, ci să plece

„În condiţii de criză actualul guvern nu trebuie să recite versuri şi să facă campanie electorală, dar să-şi dea seama că e timpul să plece”, a declarat marţi, 7 iulie, într-o conferinţă de presă candidatul pe lista Partidului Liberal Democrat (PLDM), Veaceslav Ioniţă.
Info-Prim Neo, 7 iulie 2009, 16:25

2009-07-07/14:22/ Chisinau (IPN) El a spus că PLDM este conştient de condiţiile de guvernare ce-i revin după 29 iulie, create de comunişti, şi că are un program de acţiuni viabil, transmite Info-Prim Neo.

Declaraţiile au fost făcute după ce luni, 6 iulie, candidatul pe lista Partidului Comuniştilor (PCRM), Igor Dodon, l-a citat într-o conferinţă de presă pe Eminescu. Acesta a spus că „e uşor a scrie versuri, când nimic nu aia spune”, referindu-se la capacităţile de guvernare ale oponenţilor politici.

La conferinţa de marţi, 7 iulie, candidaţii PLDM, economiştii Veaceslav Ioniţă şi Veaceslav Negruţă, au prezentat principalele direcţii de acţiune anticriză din programul PLDM de gu vernare a R. Moldova pentru perioada 2009-2013.

Modificarea Legii bugetului 2009, renegocierea preţurilor (în scădere) la resursele energetice importate, implicarea masivă a antreprenorilor prin eliberarea de vize multiple ce va accelera exporturile, atragerea resurselor de la organismele internaţionale, reducerea taxei pe valoare adăugată – acestea sunt unele din direcţiile de acţiune anticriză anunţate de PLDM.

Potrivit lui Negruţă, un grup de experţi internaţionali a evaluat programul de guvernare al PLDM cu nota „7” din 10, programul PCRM fiind apreciat cu „0”.

„Guvernarea comunistă este un sinonim al crizei economice din R. Moldova”, a spus Veaceslav Ioniţă. „Guvernarea actuală confundă ţara cu bugetul, astfel încât se implementează un know-how de strangulare a agenţilor economici. Aceştia trebuie să achite impozite, chiar dacă nu au bani să achite salariile. Este vorba despre o creditare a guver nului”, consideră Ioniţă.

T