Politic

Sergiu Banari nu va candida

El a declarat că a decis să participe în această campanie electorală cu echipa sa "în calitate de voluntari anticomunişti, care vor explica alegătorilor adevărul despre protestele din 6 şi 7 aprilie".
INFOTAG, 8 iulie 2009, 17:55

Chişinău, 8 iulie ( INFOTAG ). Consilierul municipal de Bălţi Sergiu Banari, ex-candidat independent în alegerile parlamentare din 5 aprilie, îşi cheamă alegătorii să nu voteze nici într-un caz pentru Partidul Comuniştilor, Partidul Democrat, Partidul Popular Creştin Democrat şi Partidul Social-Democrat, dar să opteze pentru Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat sau Alianţa "Moldova Noastră".


El a menţionat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, că PL, PLDM şi AMN sînt unicele formaţiuni care reprezintă cu adevărat opoziţia în Republica Moldova.

"Întrucît o bună parte din alegătorii mei sînt vorbitori de limbă rusă, îmi permit să fac apel către minorităţile naţionale de a nu se lăsa amăgiţi de miturile lansate de comunişti, potrivit cărora partidele de opoziţie pledează pentru unirea cu România şi nu respectă drepturile şi cultura etniilor minoritare din Republica Moldova. Aşa cum aceste partide pledează sincer pentru integrare în UE, unde respectarea drepturilor omului şi promovarea diversităţii etnice sînt valori fundamentale, sînt sigur că în cazul în care PLDM, AMN şi PL vor ajunge la guvernare nu vor avea de suferit cu nimic etincii ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzii, polonezii, evreii, romii, beloruşii, armenii şi alte comunităţi etnice care locuiesc în ţara noastră", a spus Sergiu Ban ari.

El a declarat că, împreună cu alte 300 de persoane din echipa sa, a decis să participe în această campanie electorală "în calitate de voluntari anticomunişti, care vor explica alegătorilor adevărul despre protestele din 6 şi 7 aprilie, precum şi despre pericolul pentru ţara noastră din partea comuniştilor şi a clonelor sale politice".

"Sperăm că după alegerile din 29 iulie ţara noastră va scăpa de teroarea comunistă, iar la 30 iulie vom putea săune "Bună dimineaţa, Moldova!", a declarat Sergiu Banari.

T