
Luând în considerare această condiţie, CCA şi-a revizuit hotărârea din 29 octombrie prin care a dispus sistarea emisiei programelor radiodifuzorului din Bălţi, relatează Agenţia Monitor Media.
Angajamentul în ce priveşte privatizarea radiodifuzorului din Bălţi a fost exprimat în şedinţa de vineri a CCA de către Aleksandr Usatâi , viceprimarul oraşului. Solicitând revizuirea deciziei de la finele lunii octombrie, oficialul bălţean a explicat că în această perioadă au avut de pierdut atât telespectatorii, cât şi radiodifuzorul, ultimul invocând pierderi de circa 50 mii de lei pentru că nu a ratat difuzarea publicităţii contractate.
Săptămâna trecută, şi jurnaliştii de la TVB au adresat un demers CCA, solicitând permisiunea de a produce şi difuza jurnale de ştiri.
TVB a fost obligată de CCA să-şi suspende transmisiile la 14 noiembrie, întrucât Primăria Bălţi, care deţine 100% din acţiuni, nu a respectat legea în sensul că nu au supus-o privatizării.
Compania „Telaradio-Bălţi" (societate pe acţiuni) urma să fie reorganizată încă din 2006, când a fost adoptat Codul Audiovizualului . Legea prevede că autorităţile locale nu pot fi fondatoare ale unor instituţii audiovizuale. Pachetul de acţiuni al TVB este deţinut acum în totalitate de Primăria Bălţi . Procedura de privatizare a fost iniţiată abia în martie 2008, care însă s-a blocat. Comisia de privatizare a TVB fost monopolizată până nu demult de consilierii comunişti. Recent, în comisia respectivă au fost incluşi doi consilieri din opoziţie.
După adoptarea Codului Audiovizualului, CCA a recomandat în câteva rânduri autorităţilor locale din Bălţi să asigure reorganizarea TVB.
Licenţa de emisie a TVB expiră la 12 aprilie 2010.