Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) recomandă unor ţări din spaţiul fost sovietic, inclusiv Republicii Moldova , să asigure accesul echitabil în mass media a tuturor partidelor şi candidaţilor angajaţi în cursele electorale.
Raportul „Libertatea presei" se referă la problemele legate de situaţia în mass media din ţările membre ale Consiliului Europei (CoE). Autorii documentului califică situaţia drept alarmantă, vorbind despre mai bine de 20 de jurnalişti ucişi, inclusiv 13 în Rusia, începând din 2007.
Autorii raportului recomandă guvernelor statelor-membre ale CoE să depună mai multe eforturi în ce priveşte asigurarea libertăţii presei şi securităţii jurnaliştilor.
Documentul privind libertatea presei a fost audiat şi aprobat de APCE la 27 ianuarie.