CăutareSr
16 noiembrie 2018
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Lista deputaţilor din parlamentul nou-ales

La prima şedinţă a noului Parlament Mihai Ghimpu îi va ceda lui Vladimir Voronin fotoliul preşedintelui. Potrivit tradiţiei, prima şedinţă a legislativului este prezidată de decanul de vârstă al deputaţilor, care de această dată este liderul comunist
Info-Prim Neo, 30 noiembrie 2010, 14:07

Vladimir Voronin are 69 de ani şi este cu câteva luni mai în vârstă decât colega sa de partid Alla Mironic, iar cel mai tânăr deputat comunist este Inna Şupac, care are doar 26 de ani.

Decanul de vârstă printre deputaţii Partidului Liberal este Victor Popa, iar cel mai tânăr este deputatul Valeriu Munteanu. Printre deputaţii liberal-democraţi cel mai în vârstă este actualul ministru al sănătăţii, cel mai tânăr fiind preşedintele organizaţiei de tineret a PLDM, Gheorghe Mocanu. În tabăra democraţilor cel mai în vârstă este preşedintele de onoare al partidului, Dumitru Diacov, iar cei mai tineri Adrian Candu şi Vasile Botnari.

PL şi PDM vor avea în Parlament câte 2 femei, PLDM - 4 femei, iar PCRM - 12.

Comisia Electorală Centrală a recepţionat în format electronic 100% din procesele verbale. Potrivit rezultatelor preliminare, la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie PCRM a obţinut 39,29% din sufragii şi va avea 42 de mandate în Parlament. Pentru PLDM au votat 29,38% din alegători, iar acest scor i-au asigurat 32 de mandate de deputat. Alte două partide care au depăşit pragul electoral (4%) şi au intrat în Parlament, PDM şi PL, vor avea 15 (12,72% voturi) şi, respectiv, 12 (9,96%) deputaţi.

PCRM:
1. Voronin Vladimir, 1941, deputat, preşedinte al PCRM
2. Greceanâi Zinaida, 1956, ex-prim-ministru al Republicii Moldova
3. Muntean Iurie, 1972, economist, secretar executiv al PCRM
4. Postoico Maria, 1950, deputat
5. Tkaciuk Mark, 1966, deputat
6. Dodon Igor, 1975, deputat
7. Mişin Vadim, 1945, deputat
8. Vitiuc Vladimir, 1972, deputat
9. Vlah Irina, 1974, deputat
10. Petrenco Grigore, 1980, deputat
11. Balmos Galina, 1961, deputat
12. Zagorodnâi Anatolie, 1973, deputat
13. Ivanov Violeta, 1967, deputat
14. Sova Vasilii, 1959, deputat
15. Sârbu Serghei, 1980, jurist
16. Domenti Oxana, 1972, deputat
17. Chistruga Zinaida, 1954, deputat
18. Gagauz Miron, 1954, deputat
19. Panciuc Vasilii, 1949, primar de Bălţi
20. Mironic Alla, 1941, pedagog
21. Bannicov Alexandr, 1962, inginer
22. Poleanschi Mihail, 1980, antropolog
23. Stati Sergiu, 1961, istoric
24. Todua Zurab, 1963, istoric
25. Gorila Anatolie, 1960, inginer
26. Bodnarenco Elena, 1965, deputat
27. Staras Constantin, 1971, jurnalist
28. Bondari Veaceslav, 1960, merceolog
29. Abramciuc Veronica, 1958, deputat
30. Reidman Oleg, 1952, deputat
31. Muşuc Eduard, 1975, deputat
32. Eremciuc Vladimir, 1951, deputat
33. Garizan Oleg, 1971, deputat
34. Babenco Oleg, 1968, deputat
35. Mandru Victor, 1959, deputat
36. Filipov Serghei, 1965, felcer
37. Resetnicov Artur, 1975, fost director SIS
38. Şupac Inna, 1984, antropolog
39. Botnariuc Tatiana, 1967, deputat
40. Petcov Alexandr, 1972, jurnalist
41. Popa Gheorghe, 1956, inginer
42. Anghel Gheorghe, 1959, jurist

PLDM:
1. Filat Vlad, 1969, jurist, preşedinte al PLDM, premier
2. Tănase Alexandru, 1971, jurist, prim-vicepreşedinte PLDM, ministrul justiţiei
3. Godea Mihai, 1974, istoric, prim-vicepreşedinte PLDM, deputat
4. Palihovici Liliana, 1971, istoric, vicepreşedinte PLDM, deputat
5. Leanca Iurie, 1963, vicepremier, ministrul afacerilor externe
6. Belostecinic Grigore, 1960, economist, rectorul ASEM
7. Hotineanu Vladimir, 1950, medic chirurg, ministrul sănătăţii
8. Juravschi Nicolae, 1964, preşedintele Comitetului Olimpic
9. Ţap Iurie, 1955, pedagog, vicepreşedintele Parlamentului
10. Bolocan Lilia, 1972, pedagog, sef AGEPI
11. Ghiletchi Valeriu, 1960, deputat
12. Sleahtitchi Mihai, 1956, deputat, profesor universitar
13. Agache Angela, 1976, deputat
14. Balan Ion, 1962, agronom, deputat
15. Deliu Tudor, 1955, deputat
16. Ioniţă Veaceslav, 1973, deputat, economist
17. Streleţ Valeriu, 1970, jurist, istoric, deputat
18. Furdui Simion, 1963, istoric, deputat
19. Lucinschi Chiril, 1970, diplomat, om de afaceri
20. Mocanu George, 1982, economist, şeful Direcţiei administraţia locală a Cancelariei de Stat
21. Cobzac Grigore, 1959, inginer, deputat
22. Cimbriciuc Alexandru, 1968, jurist, deputat
23. Butmalai Ion, 1964, jurist deputat
24. Ciobanu Ghenadie, 1957, pedagog, compozitor, deputat
25. Olaru Nicolae, 1958, deputat
26. Ionaş Ivan, 1956, inginer, deputat
27. Pleşca Nae-Simion, 1955, filolog, om de afaceri
28. Dimitriu Anatolie, 1973, jurist
29. Ciobanu Maria, 1953, profesoara
30. Vlah Petru, 1970, jurist, deputat Adunarea Populară a Găgăuziei
31. Vacarciuc Andrei, 1952, preşedintele raionului Cimişlia
32. Stirbate Petru, 1960, medic

PD:
1. Lupu Marian, 1966, economist, deputat, preşedinte al PDM
2. Plahotniuc Vladimir, 1966, inginer, om de afaceri
3. Lazăr Valeriu, 1968, ministru al economiei, vicepreşedinte al PDM
4. Corman Igor, 1969, istoric, diplomat, vicepreşedinte PDM
5. Diacov Dumitru, 1952, jurnalist, deputat, preşedintele de onoare PDM
6. Răducan Marcel, 1967, ministru al construcţiilor şi dezvoltării regionale
7. Candu Andrian, 1975, jurist, antreprenor director general
8. Buliga Valentina, 1961, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei
9. Filip Pavel, 1966, director general, SA "Tutun-CTC"
10. Botnari Vasile, 1975, economist
11. Stoianoglo Alexandru, 1967, deputat
12. Apolschii Raisa, 1964, avocat
13. Bolboceanu Iurie, 1959, neangajat
14. Guma Valeriu, 1964, economist, deputat
15. Ghilas Anatolie, 1957, inginer, deputat

PL:
1. Ghimpu Mihai, 1951, jurist, liderul PL, preşedintele Parlamentului, preşedinte interimar
2. Şalaru Anatolie, 1962, medic, ministrul Transporturilor
3. Fusu Corina, 1959, jurnalist, deputat
4. Hadârcă Ion, 1949, filolog, scriitor, deputat
5. Munteanu Valeriu, 1980, jurist, deputat
6. Bodrug Oleg, 1965 fizician, editor, deputat
7. Vieru Boris, 1957, filolog, deputat
8. Lupan Vladimir, 1971, diplomat, fizician, consilier prezidenţial
9. Popa Victor, 1949, jurist, profesor ULIM
10. Cojocaru Vadim, 1961, economist, deputat
11. Guţu Ana, 1962, filolog, deputat
12. Brega Gheorghe, 1951, medic, deputat

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T