- Mariana Şlapac, vicepreşedinta AŞM: „Pentru distrugerea Chişinăului vechi, cineva ar fi trebuit să ajungă după gratii”, Angelina Olaru, 5 iulie 2011, 17:29
- Pandemia HIV/SIDA din Transnistria nu poate fi controlată, Angelina Olaru, Chisinau/Liudmila Koval, „Profsoiuznie Vesti”, Tiraspol, 23 iunie 2011, 11:38
- Bolnavii grav din regiunea transnistreană se tratează la Chişinău, Angelina Olaru, Chisinau/Liudmila Koval, „Profsoiuznie Vesti”, Tiraspol, 23 iunie 2011, 11:33
- Indiferent de cine va câştiga Primăria, activitatea ei va fi periclitată de lupta dintre partide, Antoniţa Fonari pentru Info-Prim Neo, 17 iunie 2011, 11:38
- Care sunt costurile şi pericolele inflaţiei?, Adrian Lupuşor, Centrul Analitic Independent "EXPERT-GRUP", 10 iunie 2011, 11:16
- Toate drumurile noastre sunt încurcate…, Victoria Paşenţeva, Râbniţa/Gheorghe Budeanu, Chişinău, 30 mai 2011, 17:44
Bătuţi de soartă şi de stat
Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.
Tabăra de odihnă pentru copii din satul Romăneşti - motiv de dispută între miniştri
După cum transmite INFOTAG, ministrul economiei a propus includerea taberei în lista bunurilor proprietate a statului supuse privatizării, întrucât la moment aceasta nu este utilizată conform destinaţiei, se află în stare de degradare continuă şi necesită surse financiare importante pentru reparaţie şi modernizare.
"Considerăm că privatizarea acestui obiectiv va asigura atragerea investiţiilor necesare construcţiei unui Centru modern de pregătire olimpică", a spus Lazăr.
Pe de altă parte, ministrul tineretului şi sportului se pronunţă categoric împotriva privatizării acestui obiectiv, motivând că după privatizare, acesta ar putea fi utilizat în alte scopuri.
"Există zvonuri că tabăra urmează să fie transformată într-un teren de golf. Tabăra se află la 21 de minute mers cu maşina din centrul Chişinăului şi nu se află într-o stare atât de deplorabilă după cum spune ministrul economiei. Este unicul obiectiv aflat în gestiunea ministerului tineretului şi sportului. Nu cred că statul nu are 2-3 mil. de lei pentru a investi în reconstrucţia acestui edificiu şi a face din el un Centru de pregătire olimpică pentru sportivi", a spus Ciobanu.
Valeriu Lazăr a menţionat că se bucură că a provocat asemenea discuţii, precizând că în curând vor fi expuse spre privatizare ale active ale statului, care se află în stare deplorabilă.
Premierul Vladimir Filat a menţionat că includerea pe lista de privatizare nu înseamnă încă privatizare, propunând ca discuţia pe marginea acestui subiect să fie transferată pentru o altă şedinţă.
INFOTAG precizează: Tabăra de odihnă din Romăneşti a fost construită din sursele Asociaţiei de Producţie "Mezon", fiind destinată odihnei copiilor angajaţilor întreprinderii. În anul 2000 "Mezon" a fost declarată insolvabilă, iar datoriile întreprinderii faţă de bugetul de stat, în valoare de 3,6 mil. lei, au fost achitate prin transmiterea în gestiunea statului a taberei de odihnă din Romăneşti, amplasată pe o suprafaţă de 6,01 ha. Ulterior, pentru o mai bună gestionare a taberei, Guvernul a transmis acest bun pentru folosinţă Comitetului Naţional Olimpic, care din lipsă de surse financiare, nu a reuşit să reconstruiască tabăra. În anul 2005 Guvernul a transmis tabăra cu titlul gratuit în balanţa Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, în scopul reconstrucţie i şi creării Centrului republican de pregătire olimpică, care însă, din lipsa surselor financiare, nu a realizat reconstrucţia taberei. Din noiembrie 2009 tabăra figurează în lista bunurilor Ministerului Tineretului şi Sportului, iar în bugetul statului nu sunt prevăzute surse financiare pentru reconstrucţie.
© 2010 INFOTAG all rights reserved








