CăutareSr
10 februarie 2012
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

Unele mărfuri moldoveneşti nu vor fi supuse taxei de 100% instituită de Tiraspol

Taxa vamală de 100%, instituită de regimul de la Tiraspol în anul 2006, nu va mai fi aplicată pentru produsele agro-alimentare, cele farmaceutice şi pentru unele materiale de construcţii.
Info-Prim Neo, 13 martie 2010, 13:45

Înţelegerea a fost atinsă la întâlnirea grupului lucru, în domeniul economic, pentru consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol.

Viceministrul economiei, Octavian Calmâc, reprezentantul Chişinăului în acest grup, a comunicat pentru Info-Prim Neo că, din cauza acestei taxe, au fost stopate toate livrările de mărfuri din Republica Moldova spre partea stângă a Nistrului, iar acum există şanse ca acestea să fie reluate.

În cadrul şedinţei, care s-a desfăşurat la Tiraspol, părţile s-au înţeles să acceseze împreună fonduri de asistenţă tehnică de care beneficiază în prezent Republica Moldova.

Referitor la regimul comercial cu alte state, Octavian Calmâc a declarat că agenţii economici din regiunea transnistreană trebuie să respecte cadrul juridic internaţional şi să obţină certificate de origine, eliberate de serviciile vamale ale Republicii Moldova.

Cu referire la administrarea vamală, experţii au căzut de acord că este nevoie să fie instituit un grup de lucru special.

Viceministrul economiei, Octavian Calmâc, a mai spus că nu au fost finalizate discuţiile privind sistemul bancar. Acestea vor fi continuate la următoarea şedinţă, care va avea loc la Chişinău, în a doua jumătate a lunii aprilie.

Activitatea grupurilor de lucru pentru consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol a fost relansată în luna februarie. Până acum au avut loc şedinţe ale experţilor în domeniul ocrotirii sănătăţii, combaterii grimei organizate, agriculturii, educaţiei, demilitarizării etc.

 

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T