În poezia japoneză a anului 1987 a apărut un nume nou – Machi Tawara. Tânăra profesoară de liceu la vârsta doar de 24 de ani  deodată devine cel mai popular poet din întreaga Japonie. Cartea ei de debut Jubileul salatei se editează şi reeditează în milioane de exemplare.

 

*   *   *

 

„Ce frig e!” O spui cu voce tare,

Fără să vrei. Şi deodată:

„Da, au sosit frigurile”. Cineva

Îţi răspunde şi se face mai cald

După aceste cuvinte, întâmplătoare.

 

*   *   *

„Deschideţi, deschideţi.”

Şopteşte mazărea verde,

Din borcanele ce stau în rând,

Pe poliţa din magazie,

Când se lasă noaptea.

 

*   *   *

Când ies dimineaţa în grădină

Şi din şirul de curpeni,

Rup prima roşie,

Dureros mi se strânge inima.

Din nou sunt acasă.

 

*   *   *

Fie că până în ziua de astăzi

Minţeam, păcăleam, simulam.

Astăzi toate acestea

Au devenit atât de mărunte.

În jur e doar marea.

 

*   *   *

De cum nu mai închid plicul

Şi înclei timbrul, deodată

Încep numărătoarea inversă.

Gonesc ceasornicul

În aşteptarea răspunsului.

 

*   *   *

Pe o scară din piatră,

Tot mai sus şi mai sus.

În zadar încerc

Să ţin pasul cu tine.

Ce des visez toate acestea...

 

*   *   *

Ce clar

Îmi amintesc zilele

Pe când eram iubită.

Acum întotdeauna sunt singură.

Acum pretutindeni sunt singură.

 

 

 

*   *   *

Amintirile

Sunt aidoma unei salate

Congelate şi reci  ca gheaţa.

În nici un caz nu trebuie

Să le prea încălzeşti.

 

*   *   *

„Ce gustos e!”

Ai spus tu odată. Şi iată că

Pe data de şase iulie,

Înfrumuseţând masa de sărbătoare,

Celebrez jubileul salatei.

 

 

 

*   *   *

„O să te sun.”

„Aşteaptă...” Şi de ce, de ce,

Când îmi vorbeşti de dragoste,

Parcă îmi dai

Nişte ordine?

 

        *   *   *

Cu creionul

Rotunjesc cuvintele apăsat,

Până se rupe hârtia:

„Poţi să iubeşti omul

Şi să nu-i crezi cu desăvârşire”.

 

 

 

*   *   *

Şi iar a venit sâmbăta.

Te aştept dintr-o obişnuinţă.

Fiindcă aşteptarea e hrana femeii.

Fără de ea, cum ar trăi?

 

 

*   *   *

În liniştea nopţii

A sunat telefonul.

Fericită, iau receptorul

Cineva la o oră atât de târzie

Şi-a amintit deodată de mine.

 

 

 

*   *   *

Îţi mai aminteşti cumva

Ce tare a răsunat motorul

Motocicletei tale

Când în dimineaţa de august

M-ai furat de-acasă?

 

 

*   *   *

Înfloreşte trandafirul

Şi habar nu are

Că doar peste o clipă-două

Va fi al meu.

Doar contra a patru yeni.

 

 

*   *   *

Ce aş mai putea să-mi doresc

Şi în ce să mai cred,

Când stăm lungiţi împreună,

Unul lângă altul,

Pe nisipul acesta cald?

 

 

*   *   *

Întrerupând tăcerea,

Tu atât de chinuitor

Îţi legi cuvintele...

Iar eu mă tot uit la tine

Şi mă bucur de timiditatea ta.

 

*   *   *

Eu deja ţi-am urat

Noapte bună.

Deci, până mâine

Pot trăi fără griji.

Fără să tresar la sunetul de telefon.