Politic

Alegătorii din regiunea transnistreană, în continuare discriminaţi

Procesul electoral se caracterizează printr-o serie de tendinţe care ar putea limita posibilităţile de exercitare a dreptului la vot, constată Asociaţia „Promo-LEX” în primul raport de monitorizare a campaniei pentru alegerile din 29 iulie.
Info-Prim Neo, 14 iulie 2009, 18:00

2009-07-14/13:54/ Chisinau (IPN)  Raportul cuprinde perioada 16 iunie – 11 iulie

„Promo-LEX”, care este specializată în monitorizarea regiunea transnistrene a R. Moldova, în actualul scrutin observă procesul electoral şi în unele raioane din dreapta Nistrului, în cele în care tradiţional sunt deschise secţii de votare pentru alegătorii de peste Nistru, şi anume: Floreşti, Rezina, Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni şi Ştefan Vodă, transmite Info-Prim Neo.

„Nu am lăsat regiunea transnistreană fără monitorizare, pentru că şi în rapoartele noastre precedente am avut constatări serioase şi veridice, pe care le-am recomandat să fie luate în seamă. Acum constatăm că o bună parte din recomandările noastre au fost realizate foarte selectiv sau deloc”, a spus marţi, 14 iulie, la lansarea raportului Ion Manole, preşedintele „Promo-LEX”.

Acesta s-a arătat îngrijorat de lipsa de atitudine din partea organelor electorale. „Din nou au fost formate circumscripţiile 3 şi 37, pentru regiunea transnistreană, dar deocamdată nu au fost constituite consiliile electorale pentru aceste circumscripţii. Nu este clar pentru ce au fost constituite, dacă nu avem consilii, dacă nu vom avea secţii de votare în cadrul acestor circumscripţii, aşa cum am recomandat în rapoartele noastre de monitorizare precedente”, a spus Ion Manole.

„Prin stabilirea datei alegerilor într-o zi de lucru, alegătorilor moldoveni aflaţi peste hotare şi celor din regiunea transnistreană, li se limitează dreptul la vot. Obligaţia de a vota la locul de reşedinţă temporară şi lipsa unor reglementări suplimentare complică participarea alegătorilor care îşi fac studiile în inst ituţiile de învăţământ din afara localităţilor de domiciliu”, a declarat Ion Guzun, jurist Promo-LEX.

Observatorii au constatat cazuri de influenţă abuzivă asupra alegătorilor, implicarea excesivă a forţelor de ordine electorale, implicarea minorilor în activităţi de campanie şi tratament preferenţial din partea autorităţilor publice locale faţă de unii concurenţi electorali.

Promo-LEX va continua monitorizarea procesului electoral şi va publica alte rapoarte de monitorizare până la ziua alegerilor din 29 iulie. Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de către National Endowmwnt for Democracy (NED).

T