CăutareSr
11 mai 2021
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

PLDM propune referendum constituţional în vară şi organizarea alegerilor anticipate şi prezidenţiale în toamnă

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condus de premierul Vlad Filat propune desfăşurarea unui referendum constituţional pentru alegerea preşedintelui prin vot direct şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate şi a celor prezidenţiale în toamna acestui an.
Moldova Azi, 27 mai 2010, 14:45
Vlad Filat: PLDM propune desfăşurarea unui referendum constituţional şi alegeri parlamentare anticipate şi prezidenţiale în toamnă

Iniţiativa a fost formulată joi, 26 mai, în cadrul unei conferinţe de presă de către liderul PLDM, Vlad Filat, fiind prezenţi mai mulţi deputaţi şi miniştri ai PLDM.

Filat a declarat că formaţiunea sa va propune spre discuţie Alianţei pentru Integrare Europeană organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei, până la finele verii, astfel ca preşedintele ţării să fie ales prin vot direct. „Propunem organizarea unui referendum constituţional pentru modificarea unui articol în urma căruia preşedintele să fie ales prin vot direct. Iar în toamna anului 2010 alegerile parlamentare anticipate să fie petrecute concomitent cu alegerile prezidenţiale şi aşa să punem punct pe criza constituţională care s-a transformat în una politică", a declarat Vlad Filat.

El a menţionat că în acest caz, referendumul ar urma să se desfăşoare până la sfârşitul verii. Totodată, liderul PLDM a spus că va promova această iniţiativă în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, care şi urmează să ia decizia finală. Totuşi, el a spus că dispune de suficiente argumente în favoarea acesteia.

Filat a spus că PLDM este deschis şi pentru negocierea altor soluţii cu partidele politice, inclusiv ca articolul respectiv din Constituţie să fie votat în parlament.

Totodată, Filat a menţionat că guvernul are dreptul de a iniţia un referendum constituţional.

Ghimpu propune referendum la toamnă şi alegeri în primăvara anului viitor

Joi, şi preşedintele interimar Mihai Ghimpu a vorbit despre un posibil referendum, care însă, în opinia lui, ar urma să se desfăşoare în toamnă, iar alegerile prezidenţiale şi eventual, parlamentare anticipate la primăvara anului viitor, deoarece există o prevedere, potrivit căreia, între referendum şi alegeri este necesară o distanţă de cel puţin 120 de zile.

Referindu-se la aceasta, Filat a spus că prevederea privind cele 120 de zile ar urma să fie modificată.

La începutul acestei săptămâni şi Partidul Democrat şi-a exprimat poziţia, potrivit căreia alegerile parlamentare anticipate ar urma să se desfăşoare în toamnă, în plus, PDM a declarat în repetate rânduri că susţine ideea ca preşedintele ţării să fie ales prin vot direct

Partidul Comuniştilor a declarat anterior că alegerile anticipate ar urma să se desfăşoare în toamnă, însă comuniştii nu sunt de acord cu desfăşurarea unui referendum privind alegerea preşedintelui prin vot direct.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al publicaţiei electronice Moldova Azi (editor@ijc.md).



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T