CăutareSr
11 mai 2021
Comentarii
Interviuri

Gheorghe Russu

Vice-director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Bătuţi de soartă şi de stat

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Au crescut prin case de copii, internate şi şcoli de meserii cu speranţa că va veni cineva să-i ia acasă. Ajunşi la vârsta majoratului, părăsesc aceste instituţii pentru a-şi croi propriul drum în viaţă. La despărţire li se spune că sunt liberi să facă ce vor, că toată lumea e a lor, că totul de acum încolo depinde de ei. Însă ei nu ştiu că dincolo de poarta orfelinatului nu îi aşteaptă nimeni, că strada nu le poate fi casă, iar străinii prieteni. Singura avere a lor la despărţire de educatori şi de colegi sunt cinci mii de lei oferiţi drept indemnizaţie unică şi hainele de pe ei.

Săptămîna în imagini
80_4dff5042440a3
80_4dff5046be87a
125_4dff503a2b7e9

Flash-mob „+1 vot”, pentru mobilizarea votanţilor © Moldova Azi

SIS a transmis primele 5 mii de dosare politice din perioada sovietică

Dosarele transmise marţi, 9 noiembrie, sunt dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice în din fosta RASSM, precum şi din fosta RSSM şi se referă la perioada anilor 1920-1951.
Moldova Azi, 9 noiembrie 2010, 16:52
 

Este vorba, în special, de procese verbale ale aşa-numitei Troika NKVD din 1937-1938, sentinţe de executare a pedepsei capitale, materiale privind deportările din anii 1949 şi 1951.

Decizia de a transmite aceste dosare către Arhiva Naţională vine şi ca un răspuns la numeroasele adresări ale cetăţenilor, care solicitau dreptul de a avea acces liber la aceste dosare şi se înscrie în prevederile articolului 34 din Constituţia Republicii Moldova, care oferă fiecărui cetăţean accesul liber la informaţie, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

"Transmiterea dosarelor către Arhiva Naţională urmăreşte un singur scop - developarea crimelor comunismului şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la informaţie. Cred că a sosit momentul să încheiem conturile cu trecutul nostru totalitar şi să privim în viitor. Nu avem dreptul să uităm, nu avem dreptul să fim indiferenţi", a mai spus el.

În context, Ghimpu a anunţat că peste o săptămână, la 16 noiembrie, urmează să fie transmise către Arhiva Naţională şi cele circa 130 mii de dosare din depozitele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Ghimpu s-a pronunţat şi pentru construirea unui Muzeu al Memoriei Naţionale, care să cuprindă şi dosarele din arhivele SIS, MAI, Procuratura Generală, precum şi alte materiale documentare despre crimele comise de regimul totalitar comunist.

În prezent, depozitul special al SIS conţine circa 80 mii de dosare, dintre care majoritatea se referă la foştii prizonieri de război din al doilea război mondial şi persoanele repatriate, precum şi peste 23 mii de dosare ale persoanelor care au fost supuse represiunilor politice. Printre cele 80 mii de dosare sunt peste 30.000 de persoane condamnate pe cauze politice, dintre care 5,5 mii au primit pedeapsa capitală, iar peste 2 mii au decedat în locurile de detenţie.

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al publicaţiei electronice Moldova Azi (editor@ijc.md).

 



Comentariile vizitatorilor
Comentarii recente:
Nu exista comentarii la acest material.
Va rugăm să vă autentificaţi pentru a lăsa comentarii.
T